O lume nebuna

0

Ieri, în Ţăndărei, un bărbat cunoscut cu probleme psihice a iscat un scandal, în urma căruia a fost împuşcat în abdomen.

În urma cercetărilor s-a stabilit că între victimă- un bărbat de 50 de ani, cunoscut cu afecţiuni psihice şi un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Ţăndărei a izbucnit un conflict spontan, în urma căruia tânărul, pentru a se apăra, a folosit un pistol cu gaze, trăgând un foc în zona abdominală a victimei.

Făptuitorul a predat organelor de poliţie pistolul pe care îl deţinea fără drept, declarând organelor de poliţie că l-a cumpărat în urmă cu două săptămâni, ocazional, dintr-un târg din municipiul Bucureşti, de la o persoană necunoscută, si a afirmat că l-a folosit întrucât ştia că victima are afecţiuni psihice şi devenise violentă.

Victima a fost prezentată la Serviciul de Medicină Legală Slobozia, unde s-a stabilit că prezintă leziuni traumatice şi necesită circa 25-30 de zile de îngrijiri medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi vătămare corporală gravă.

Elena Oancea

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.