Persoane necunoscute au aruncat sticle cu benzină în interiorul biroului societăţii de pe bulevardul UNIRII şi în barul spalatoriei auto de pe Strada Rovine. Inspectorul de poliţie, Daniela Salaoru, spune că al doilea apel de urgenţă a fost făcut la 112, la nici o jumătate de oră de la primul semnalat.
În urma incendiilor au fost provocate pagube materiale estimate de partea vătămată la 115.000 lei, reprezentând documente, înscrisuri şi alte bunuri. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ofiţer George Damian, spune că în ambele cazuri, intervenţia pompierilor a durat doar câteva minute.
Cum biroul firmei NICK Tour din bulevardul Unirii este la parterul unui bloc, mâna criminală a riscat viaţa şi sănătatea tuturor locatarilor din imobil. Poliţiştii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere prin incendiere, pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.
Clementina Tudor
Si daca este o… autoincendiere?
Am si argumente: prea se grabesc pagubitii sa spuna la tv ca a fost un „semn” al concurentei. Dar in Slobozia nu prea se vorbeste de o mare concurenta intre firmele de transporturi… Apoi, ca sa transmiti un asemenea mesaj, riscul e prea mare, fiindca ambele locatii sunt in zone aglomerate (unul chiar la parterul unui bloc locuit).
Va rog sa fiti atenti, s-au distrus „documente, inscrisuri si alte bunuri”. Din aceasta formulare, importanta au doar actele, documentele, care pot ascunde multe, poate chiar ilegalitati. Bunuri in valoare de peste 100.000 lei? Am indoieli ca intr-o garsoniera si intr-o baraca pot fi bunuri asa de valoroase…
Astept si eu cu nerabdare sa vad concluziile anchetei. Vom avea surprize?
george, tu ti-ai da foc unei afaceri la care muncesti de vreo 19 ani? intamplator eu il cunosc bine pe nicu (patronul) si nu e deloc genul – vreau sa-ti dau numai 2 exemple ca sa vezi ce fel de oameni sunt, el si sotia lui: acum vreun an am fost cu masina la spalatoria lor si era foarte aglomerat – femeile care spalau masinile nu mai faceau fata numarului mare de masini. vreau sa-ti spun ca sotia lui nicu spala masini cot la cot cu angajatele. exemplul 2: masinii tatalui meu i se stricase claxonul si cum e abia cumparata, dealerul ne-a spus ca reparatia se face numai la bucuresti ca altfel isi pierde garantia – mie imi era evident ca e o chestie minora si nu se merita o zi pierduta si cheltuiala pe benzina – tata, in schimb, chiar a vrut sa se duca cu ea la dealer. m-am dus cu masina la nicu si el (personal, desi avea vreo 3 mecanici in atelier) s-a bagat sub masina si a rezolvat problema.
daca tu ai fi milionar in euro – acuma, nu stiu daca oamenii sunt milionari, dar afacerea familiei sigur valoreaza – te-ai mai baga la genul asta de salahorie? eu sigur nu.
si zau ca nici nu i-as da foc.
in concluzie, acesti oameni ADMIRABILI nu ar face niciodata asa ceva. si crede-ma, pentru putini as baga mana in…foc (tot suntem pe subiect).
later edit: vad ca m-a luat valul si nu am punctat o chestie esentiala: in mediul firmelor de transport persoane se practica intimidarea – nu mai departe de anul trecut nicu isi gasea constant parbrizele sparte la autobuze, in zona fetesti – se stia si cine face treaba asta – niste d-aia cu ceafa lata care faceau curse ilegale… nici aia de la „transport privat” din slobozia nu sunt niste ingerasi: imi amintesc cum acum vreo 5 -6 ani, cand nicu a castigat licitatia pentru cursele din slobozia (venind cu vreo 20 de microbuze nou-noute, versus troacele de la acea vreme ale firmei „transport privat”) baietii au facut presiuni inimaginabile la consiliul local, primar si… (mai stiu eu cine, dar n-are rost sa spun) pana cand nicu a fost inlaturat, desi nedreptatea era evidenta.
asa ca pe mine nu ma surprinde ce s-a intamplat, dupa cum nu m-ar surprinde nici sa se palmeze toata cestiunea si singurul care pierde sa fie nicu – tocmai pentru ca i s-au dat foc la acte!!! se apropie o licitatie importanta…crezi ca nicu mai poate participa in conditiile date?
Pt Gura Ialomitei
– „george, tu ti-ai da foc unei afaceri la care muncesti de vreo 19 ani?”
Nu s-a dat foc „unei afaceri” ci doar la acte si la ceva lucruri. Afacerea poate continua nestingherita. Activele productive ale firmei (mijloace de transport, atelier, etc) nu au fost afectate deloc.
Pe mine m-a surprins rapiditatea cu care patronul si sotia au gasit vinovatii. Asa ceva nu se face; chiar daca ar banui pe cineva, ar spune asta organelor de cercetare, altfel, eventualii vinovati, stiindu-se vanati, si-ar lua masuri de siguranta. Apoi, cu aceeasi rapiditate, au si evaluat pagubele. O persoana lovita in acest fel, nu poate cu asa repeziciune sa spuna cu o oarecare precizie (115.000 lei) cuantumul pierderilor.
Si acum sa-ti spun de ce am gandit asa: acum ceva vreme, s-a petrecut ceva asemanator in proportie de 90% intr-un judet vecin. Si inca ceva: situatia financiara a firmei nu era asa de roza, daca vrei mai multe amanunte te poti documenta cu usurinta, inclusiv de pe internet.
E doar o presupunere ce spun eu, ma pot insela, imi cer scuze de pe acum, dar fiindca ma gandeam ca e democratic sa-mi expun si eu parerea, si cum comentariile sunt sarea si piperul oricarui blog… am indraznit!
George esti o persoana inteligenta.
Ma bucur ca nu toti slobozenii sunt asa cum ne considera d-na Clementina Tudor……………(ma abtin de la catalogari)
In primul rand astazi, in direct la radio Campus d-nul Pericli la intrebarea d-nei Clementina „De cand are aceasta afacere ?” a raspuns ” din 1999″ si dansa spune „A, la scurt timp dupa revolutie.” In comentariul de mai sus, spune acelasi lucru, ca este o afacere de 19 ani
Ne scuzati, D-na dar din 1999 si pana in 2009 sunt doar 10 ani!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Este o mare cacealma si George are perfecta dreptate.
Dorea d-nul Nicu ( scuzati eu asa am invatat sa scriu numele proprii cu litera mare) sa amane aceasta licitatie si este posibil sa ii iasa aceasta smecherie(motivele le stie dumnealui)
Oare care „docomente” au ars????????????Ale Nick Touring. Nick Tour , NANA SRL sau etc…………..
Il coplesiti cu laude, sincer aveti de ce , chiar in context exista explicatia.
Si eu, la propria mea afacere, lucrez la fel.
Oare cum de a ajuns PRO TV-ul asa rapid?
Cand a fost crima de la Amara nu prezenta acelasi interes?????????si cate alte evenimente …..( ex. Bora, masina care a ars la intrarea in oras dinspre Bucuresti)
Astazi un domn care a lucrat la soc. d-nului Pericli a avut „tupeul” sa intre in direct si moderatoarea emisiuni a gasit de cuviinta sa incerce sa il intimideze.
RUSINE!!!!!!!!!!!!!!!
Cum va permite-ti asa ceva? Personal v-am apreciat pana acum ,dar nu sunteti obiectiva doamna „moderatoare” , cum va permite-ti sa trageti concluzii cand nu cunoaste-ti nici omul , nici imprejurarile?Probabil sunteti simpatizanta d-nului Pericli si sincer consider ca este dreptul d-vs. , insa ca moderator si formator de opinii astazi ne-ati dezamagit!
Pentru d-na Clementina am facut un efort si m-am documentat(lucru pe care dansa nu l-a facut astazi , cand in direct a facut afirmatii nefondate la adresa d-nului care si -a spus pasul in legatura cu importantul om de afaceri pe care il avea invitat) si anume:
1 D-nul Pericli a mai lovit un fost salariat chiar in statia de maxi-taxi de la gara
2 Cati amarati au muncit la soc. dumnealui si nu si-au primit salariu cand au vrut sa plece la alte soc.( din initiativa salariatului sau a administratorului)
3 Cum circula la orele de varf pe ruta Amara -Slobozia si retur cu pasageri in picioare mai multi decat cei de pe scaune
4 Daca vroia cineva sa ii faca un rau DE CE NU A INCENDIAT MICROBUZELE de langa Oerie, de ce ”docomentele”
5 Daca licitatia este pe 10.09.09 si incendiul a fost pe 08.09.09 se presupune ca avea actele pt. licitatie depuse.
6 Practica cu „AU MI-A ARS ARHIVA” nu este noua (asa se ascund evaziunile)
In alta ordine de idei, ISU Ialomita printr-un comunicat a afirmat ca : au ars obiecte de mobilier si calculatoare (probabil 2 calculatoare –Ghici de ce 2?), iar la „bar” nu sunt pagube materiale ( sunt doar afumate).
Pai atunci de unde suma de 115.000 ron?????????????Nu-i treaba noastra!
Si de data asta George are dreptate, deoarece este o garsoniera (sediul firmei), si cel mai vechi salariat probabil are contract de munca de maine.
Si tot pt. d-na Clementina (sa nu se mai oboseasca sa se documenteze si pe urma sa faca emisiuni gen OTV) , o fosta salariata a firmei in discutie, care lucra in bodeguta (SCUZE bar) ca barman si era insarcinata in 8 luni avea ca sarcina de serviciu sa spele si masinile de la Spalatoria aceleiasi firme(o fi normal asa?)
Ca de altfel la Spalatoria auto se spala si covoare si etc. oare exista autorizatii luand in calcul locatia?
Era sa uit, despre accidentul de anul trecut de la intrarea in Amara , in care un maxi -taxi al firmei d-nului Pericli Nicu , a intrat intr-un stalp de electricitate , in urma impactului mai multi pasageri au necesitat ingrijiri medicale la locul accidentului si 6 pasageri au fost transportati la Spitalul din Slobozia (informatia se poate verifica deoarece au fost inregistrati)unde au necesitat ingrijiri de specialitate.Dar, despre acest incident nu s-a comentat nici atunci si nici mai tarziu desi pasagerii aflati in microbuz au sunat la serviciul 112 si la o parte a presei locale.
Soferul implicat in accident a fost transferat pe ruta Slobozia -Calarasi pana s-au linistit apele, deoarece era din Amara si pasageri cereau sa se ancheteze acest caz, dar s-a dat uitarii………….
Probabil ca acest comentariu va deranja, dar daca aveti contra argumente ……….
Buna seara.
Am si eu o intrebare, asa mult a deranjat comentariul meu?
Daca DA ? Astept replica d-vs., daca NU sper sa nu il cenzurati.
Tot respectul pentru echipa Radio Campus, dar prestatia d-nei Clementina de astazi
mi-a dat sentimentul ca obiectivitatea si moderarea unei emisii in direct nu este punctul dumeaei forte, cand e vorba de anumite persoane.
stai linistit, gina, nu am cenzurat pe nimeni pana acum daca nu a sarit peste cal.
dar:
– confuzia 1989 – 1999 e usor de facut si sincer, acum m-ai bagat pe mine in ceata – mi-am scormonit creierii si mi-am amintit ca eu il stiu pe nicu de prin ’96-’97 cand avea un autobuz cu licenta pe cursele de bucuresti – dar asta conteaza?
– „Astazi un domn care a lucrat la soc. d-nului Pericli a avut “tupeul” sa intre in direct si moderatoarea emisiuni a gasit de cuviinta sa incerce sa il intimideze.” – alta confuzie, pentru ca saptamana trecuta clementina a stat de vorba in fata politiei cu domnul xxx carlan (nu-mi amintesc prenumele) care este fratele acestui domn valentin carlan care a sunat la emisiune. am inteles ca si dansul s-a vaitat tot ca a mancat bataie – era greu de facut confuzia?
– „o fosta salariata a firmei in discutie, care lucra in bodeguta (SCUZE bar) ca barman si era insarcinata in 8 luni avea ca sarcina de serviciu sa spele si masinile de la Spalatoria aceleiasi firme(o fi normal asa?)” – eu spal masina saptamanal de 3 ani acolo si nu stiu sa fi vazut vreo fata insarcinata pe acolo;
la restul acuzelor tale nu raspund pentru ca nu am eu caderea sa o fac si nici nu m-am „documentat” ca tine – sincer, daca nu esti chiar acel domn valentin carlan, nici nu-mi dau seama de ce ai facut-o…
nu-i mai luati apararea acestui om ca este un n…..t
are dreptate george, a facut-o intentionat, ii sta in fire.
cat despre cea care il admira, e normal, e posibil ca acesta sa se fi purtat frumos cu ea, dar nu cu angajatii si cu alti oameni pe care nu ii are la suflet.
cat despre faptul ca are o afacere, cu multe bube, as zice, sigur a ars ceva ce trebuia ascuns si atat l-a dus capul
ce or zice politistii de treaba asta????
nu pot decat sa fiu surprins cata lume se inflameaza si cati neprieteni are o persoana pe care o plac. e drept, nu i-am fost angajat.
Pt. Gura Ialomitei
Daca ma incluzi si pe mine in categoria neprietenilor persoanei pe care o placi gresesti, eu sunt echidistant, nu am nimic cu el… Si eu mi-am spalat masina de vreo doua ori la aceasta firma si nu am avut motive sa ma plang.
Dar ce am scris mai sus sunt deductii persoanale si cam ce am auzit de la cativa cunoscuti. De exemplu, ce parere ai de faptul ca pentru garsoniera unde isi avea sediul, persoana pe care o placi nu a platit chirie de foarte multe luni, chiar daca nivelul acesteia era foarte mic? Si ca proprietarul chiar isi face griji acum ca va primi vreo despagubire de la dl. Nicu?
PT TOTI,
O spun de la inceput, sunt un prieten de-ai lui NIcu. Pe acest om il cunosc din 1999, cind era sofer pe propriul autobuz. Credeţi-ma, in 10 ani l-am testat continuu, am vrut sa vad ce fel de om este, daca e sincer. Stiu ca i-a agresat/lovit pe respectivii, chiar a avut proces, dar asta dupa ce una dintre fiicele sale a fost bruscata. Cit despre agresarea soferilor/fostilor salariati, credeti-ma ca o iei razna cind vezi atitia prosti care iti strica autobuzele pt care tu ai facut credite, nu ai dormit nopti, sau ai stat nemincat ca sa poti achizitiona microbuze. Cei care au plecat fara salarii sunt cei care au fost prinsi furind. Referitor la fata insarcinata care a spalat masini, o stiu, da e adevarat, si acum vine cu copilul DE PLACERE la spalatorie. In final, va spun ca Nicu ajuta pe toti cei care ii cer ajutorul. PUNCT
Pt. THE Sniper
Inca vreo 3 „prieteni” d-astia ca tine, si d-l Nicu o sa aiba belele grave!
Argumente:
1. Stii ca a agresat si lovit anumite persoane. Nu e o motivatie faptul ca i-a fost agresata fiica, trebuia sa se adreseze justitiei, ai vazut si tu ce a patit un recent europarlamentar daca si-a facut singur dreptate.
2. La fel si pentru agresarea soferilor/fostilor salariati. Putea sa le desfaca, simplu, doar contractul de munca pentru indisciplina si sa ii actioneze in judecata pentru a-si recupera prejudiciul. Daca i-a agresat, cine a reparat microbuzele?
3. In legatura cu salariata insarcinata, pe langa faptul ca recunosti ca s-a facut o ilegalitate, scoti in evidenta un lucru grav, si anume dependenta acestei femei de un loc de munca, adica saracia care o impinge sa accepte orice umilinta. Cu alte cuvinte… iarasi o incalcare a legilor!
Daca Politia va demonstra ca a fost incendiere la comanda Administratorului sau autoincendiere cum ramane cu recompensa? O va achita d-nul in cauza politiei?
Apropo, ma numesc Gina si imi place numele meu. Gura Ialomitei vrea sa imi schimb numele? Accept! Cu conditia sa imi fiti nasi.
Pt george,
Nu ai inteles cam tot mesajul meu. Probabil, am fost prea lapidar.
Eu, ca parinte, daca as vedea ca fata mea e agresata, as sari la gitul ciumpalacului in secunda 1. Am facut nenumarate plingeri pt asa ceva, inclusiv pt agresarea mamei mele, iar politia stii ce a facut? Ne-a rugat sa ne retragem plingerea in aceeasi zi, in conditiile in care am relatii peste tot.
2. Idiotii de soferi au fost şi obraznici, nu doar hoti, jigodii. Dupa ce ca furasera, aveau pretentia sa nu li se retina din salariu. In caz contrar nu mai voiau sa dea cheile de la masini sau scule, etc…. Practic, tot ei erau suparati.
3. Daca Pericli a ajuns in instanta, pt lovire, dupa cum am precizat, inseamna ca a raspuns pt faptele sale. Stiu ca a fost achitat in ambele cazuri.
4. Angajata insarcinata a venit la serviciu cu copilul nou-nascut nu ca sa munceasca, ci sa-si vada colegii si patronii. Nicu si sotia sa nu sunt niste monstri, din contra, doi oameni care nu stiu altceva decit munca si iar munca. Acea fata daca era exploatata la serviciu nu-si mai plimba copilul pe la spalatorie, ar fi fugit hăt ….. Asa ca va lamentati cu niste prostii. fata a lucrat pina in luna a 8-a pt ca a vrut dupa care a intrat in pre-natal. Daca voia isi putea lua medical, avea motive; in plus, ar fi luat bani fara sa mai spele masini.
5. Lucrez intr-un mediu in care as fi aflat imediat daca Pericli ar incalca legea. Deci, nu o face.
PT. THE Sniper,
Esti in afara problemei D-nule.
De unde scoti asemenea minciuni?
Habar nu ai.Ce fica a fost amenintata?
Iar intamplator pe sotul fetei care a lucrat pana in luna a 8-a,il cunosc foarte bine, a fost sofer pe cursa de Bucuresti a soc Nick Touring, de ce a plecat?
De ce a lucrat doar pana sotia sa a nascut?
Ai impresia ca soferi care au lucrat sau lucreaza la firmele de transport persoane sunt hoti, derbedei etc, sigur si in acest domeniu sunt uscaturi ,dar de aici si pana la a generaliza, e cale lunga.
Iti inteleg frustarea dar laso-o balta, nu ai dreptate si o sti mai bine ca noi toti care avem o alta opinie decat a dumitale.
Ti-o fi domnul prieten, ok, e dreptul dumitale sa il aperi , dar cu argumente solide, nu prin injurii aduse oamenilor pe care nu ii cunosti.
Daca lucrezi intr-un” mediu ”, in care cu usurinta ai fi aflat ca in societatea in discutie se incalca legea , ce ai fi facut? Tare sunt curioasa?
‘
Draga Gina,
o singura precizare, ca restul e naduf….
la intrebarea de cand si-a inceput afacerea am inteles ’91 in loc de 99, informatie remediata cateva minute mai tarziu, in direct, de Nicu Pericli si de mine. Dincolo de simpatiile si antipatiile personale, ceea ce s-a intamplat este f grav, indiferent de cine este autorul.
Salut cu respect pe toata lumea in mod special Radio Campus
Sunt fidel ascultator,participant si chiar castigator al multor concursuri organizate de Radio Campus,deci nu se putea face o confuzie, dealfel la acest post de radio a lucrat o distinsa doamna cu acelasi nume ca al meu si nu eram rude si chiar daca am fi fost ,fiecare persoana este responsabila de faptele sale.
Dar nu catalogati oameni dupa simple supozitii si prin asociere cu alti membri ai familiei sale.
Am dorit sa imi spun pasul crezand in obiectivitate, dar m-am inselat.
Raman acelasi fidel ascultator, sperand ca oameni din greseli invata.
Atat Pericli, cat si sotia sa sunt niste oameni josnici dle Sniper, se preteaza la tot felul de josnicii, sunt mahalagii, iar daca „mediul” in care lucrezi iti permite sa vezi unele lucruri, atunci stii foarte bine ca nu sta chiar pe roze cu banii.
……………………………………………………………………………………………………..
as fi vrut sa mai zic ceva de „mediul” in care lucrezi, dar intelege ce vrei
D-na Clementina sa fim obiectivi si sa avem taria sa ne asumam greselile, va ascult cu placere si v-am considerat un om devotat meseriei d-vs, de data aceasta ati lasat sentimentele sa primeze si nu ati fost obiectiva asa cum imi imaginez eu ca trebuie sa fie un moderator.Scuze daca am fost incisiva, insa in acest oras provincial sunt oameni care,aici s-au nascut, au trait si au ajuns la varsta cand isi plimba nepoteii si cunoastem si stim multe mizerii din viata acestui loc, ca de altfel si lucrurile bune si frumoase.
Sunt de acord cu d-vs ca ceea ce s-a intamplat este groaznic si de neimagimat in oraselul nostru.
Dar ca simpli cetateni avem dreptul la opinie, daca nu am dreptate accept sa fiu contrazisa dar cu argumente pertinente.
Cu respect
Pt. THE Sniper
Nici tu nu m-ai inteles pe mine, nu am spus ca acea femeie a venit la serviciu cu copilul ca sa munceasca, am spus ca a lucrat, gravida fiind, pana in luna a 8-a, fiindca nevoile au impins-o, iar la bar plusul (sau mai in clar, ciubucul) e mai mic decat la spalare, unde… de cele mai multe ori, nu se da bon fiscal (uite, inca o ilegalitate, stiuta de toti). Eu am vrut sa subliniez ca patronul a tolerat ca o femeie in situatia aceasta sa efectueze o munca in plus, speculand nevoile materiale ale acesteia.
Faptul ca dupa nastere a venit in vizita pe la locul de munca nu este relevant vis-a-vis de tema de fata, toata lumea stiind ca relatiile de munca, in timp, cimenteaza si alte tipuri de relatii, de colegialitate, de prietenie. Si, pana la urma, un gest frumos!
Observ ca toate comentariile se duc intre doua tabere: una a prietenilor dlui Nicu si alta a celorlalti. Primii il apara, recunoscandu-i „petele negre”, ceilalti scot in evidenta tocmai aceste „pete”.
Eu am facut o deductie, cred eu, logica. Nu-mi ramane decat sa sper ca organele de cercetare sa dea dovada de profesionism in rezolvarea subteranelor acestei intamplari.
PT GINA,
Doamna draga, cred ca nu sunt in afara problemei. Te-as jigni, dar nu-mi sta in caracter; mai citeste, te rog, putina gramatica si vor fi in regula mesajele tale, abia atunci poti jigni. Cum tu ma faci mincinos, te-as putea face inculta, dar alta e problema. In primul rind, nu generaliza, ca nici eu nu am facut-o, nu toti soferii au fost sau sunt lepre. Doar cei care au fost prinsi furind. Cred ca ai urcat vreodata intr-un maxi/autocar si nu ai primit bilet de la sofer, nu? Ei bine, stii ca banii aia ramin ai soferului. Asa ca nu te mai arunca precum fata mare, dozeaza-ti efortul intelectual.
2. Acea fata care a nascut a fost vazuta de mine primavara/vara asta pe acolo. Tu daca ai probleme cu fam Pericli mergi la ei in vizita? Observ ca ii urasti cu drag si spor. Sigur nu ai fi trecut macar pe acolo, mai ales sa intri in barulet.
3. Am zis de la inceput ca mi-e prieten, dar asta nu inseamna ca sunt de acord cu tot ce face. Pricepi? Are pacatele lui, nu am zis ca e doar frumos si destept.
4. Daca as afla ca are nereguli, l-as evita pt ca nu m-as putea expune public cu el. Clar?
PT JE
Eu, in 10 ani, nici macar accidental nu i-am vazut cum ii descrii tu.
2. Stiu ca are probleme cu banii, d-aia si umbla cu o masina veche de 20 ani, nu?
Iti doresc sa ajungi sa ai creditele lui, poate asa o sa intelegi.
3. Aroganta nu este semn de inteligenta, poate de … becalist.
Doamna draga, am aflat de la inaintasii din breasla, si apoi din literatura de specialitate, ca OM OBIECTIV, nu exista pe lumea asta, cu atat mai putin in jurnalism, atata timp cat cel care scrie e Om si nu Robot. Simpla intelegere a unei situatii, sau interpretare a unui txt, sau privire a unei imagini, o ,,traduci“ in functie de datele pe care le ai, de cum esti construit, ca sa spun asa… de aici, mai multe opinii !!! Ce trist si plictisitor ar fi sa vedem, sa simtim si sa vrem toti la fel, indiferent despre ce este vorba. Si asa, poate, a aparut teoria ca minoritatea ar trebui sa se supuna majoritatii. De gresit, gresim toti, e adevarat. Nu numai a recunoaste ca ai gresit e important, ca unii recunosc f usor si f des ca gresesc, pe spatele altora… Important e sa fii de buna credinta in ceea ce faci. Este motivul pt. care nu am ce sa-mi reprosez la emisiunea cu Nicu Pericli. Demersul meu a fost de buna credinta si sustinut de interventiile unui politist care a enumerat toti posibilii autori, inclusiv pe administratorul din emisiune. O alta dovada este chiar interventia d-lui Carlan, care nu a vrut sa-si recunoasca propriul nume, dar a vb. in direct. Daca sunt doi domni Carlan, si pe amandoi ii mai cheama si Valentin, ce pot sa mai spun… Ar fi decent sa se prezinte omul cand intra intr-un dialog, nu?
Despre ce vorbim? Din punctul meu de vedere, despre singurul operator de transport care ii obliga pe soferi sa dea bilete calatorilor in masini! Eu inteleg altfel situatia lui Nicu Pericli pt. ca stiu cum e sa fii si sef si sclav pe plantatie la un loc de munca in mediul privat. Dumneavoastra unde ati lucrat sau lucrati, daca nu va suparati?
Pt. d-na Clementina
Spre surprinderea d-vs. cunosc conditiile de munca si ca administrator cu foarte multe responsabilitati si ca salariat la societate cu capital privat si nu din povestile altora, ci din proprie experienta.
Nu vreau sa ne abatem de la subiectul emisiuni d-vs. si repet aceste incidente sunt regretabile.
Am facut comentariile anterioare, deoarece asa cum am mai spus ,cred ca avem dreptul la opinii ,mai ales ca traiesc in acest oras de o viata si eu ca ori care locuitor ii cunoastem si pe cei demni de respect dar si pe cei imbogatiti din munca altora.
Pentru ca tratati intr-o maniera pe care mie personal imi este greu sa mi-o imaginez ca va caracterizeaza prefer sa nu mai comentez decat strict pe subiectul emisiunii.
Cu parere de rau va spun ca m-am mai documentat pe subiect si daca imi este permis voi mai comenta.
Pentru multe emisiuni pe care le ascult cu mare placere, felicitari, nu comut butonul si voi asculta mereu Radio Campus. Este postul meu de radio favorit.
Pt. George
Ma bucur ca pot citi comentariile unor oameni inteligenti.
Pt. Je
Felicitari pt. intuitie(ma refer la „mediu”) si eu cred la fel, e placut sa vezi ca nu toti slobozeni se tem sa isi spuna parea.
Ginuta, draga, „toti slobozenii“ se scrie dupa cum vezi in acest mesaj.
Pt. THE Sniper,
Am un sfat draga domnule de la „mediu”, daca ai argumente plauzibile poti sa mi-le adresezi ,daca nu veziti de drum.
Nu vreau sa ma-i discut cu dumneata pt. ca ma provoci si „te bat ” cu propriile dumitale argumente.
Credema esti doar un om care traieste bine pe langa „prieteni”.
Sa fii sanatos.Ce am comentat pana acum a fost jurnalul daca doresti derulam filmul.
„Pt. Je
Felicitari pt. intuitie(ma refer la “mediu”) si eu cred la fel, e placut sa vezi ca nu toti slobozeni se tem sa isi spuna parea.”
intr-adevar, sub umbrela amonimatului nimeni nu se teme.
Multumesc si recunosc ca am gresit.
Dar ce sa inteleg 50 Cent este numele , prenumele sau valoarea dumitale?
Ma bucur ca putem dialoga, dar vad ca nu cu privire la subiectul in discutie.
Daca vrei sa dialogam pe subiectul in cauza, va stau la dispozitie, daca vrei sa-mi vanezi greselile e O.K.
Gura Ialomitei stie!
ce?
eeeeeeeee…………
PT GINUTA,
Draga mea, nu vreau sa-ti vinez greselile, dar cind vad cita prostie este in aceste mesaje, imi vine sa vars. A avut, oare, dreptate Basescu? Scoala romanesasca scoate numai timpiti?
Daca nu poti scrie 3 cuvinte fara 4 prostii, e clar, nu valorezi nici cit o ceapa degerata. 50 de centi ar fi prea mult – pretul tau. Imi cer scuze pt limbaj, dar ia uite: „veziti de drum“ „sa ma-i discut“ „Credema esti“.
Deja l-ai umplut de singe pe SNiper. BaseLULE, esti tARE!
Sniper, nu te mai obosi sa-i raspunzi Ginutei! Las-o in lumea ei! daca lucreaza la spalatoria NICK TOURING?
pt. 50 Cent
Nu ma poti provoca.
Aceste comentarii nu au nici o legatura cu subiectul articolului in cauza.
Pt george,
Comentariile tale sunt pertinente, iar faptul ca scrii corect denota inteligenta. Am o intrebare pt tine: daca ai avea un prieten care are o problema ai sta sa te uiti cum altii arunca noroi in el? Raspunde-mi! Puteam sa nu spun ca sunt prieten cu Pericli, dar am vrut sa fiu corect fata de cei de pe site. Nu am evitat nici o provocare, si nici nu am bagat mina in foc pt pericli. dar cind stiu sigur un lucru, atunci consider ca am dreptate. Apoi cind vezi o nedreptate, te-ai implica si tu?
2. De ce nu cred ca si-a dat foc singur pericli, cum tot vehiculezi. iti dau un argument logic: cind ai profit la firma incerci sa-l ascunzi, dar cind esti pe pierdere, ce sa ascunzi? Intelegi? Raspunde-mi!
Dar care firma are pierdere si care profit , ca in garsoniera se pare ca au sediul mai multe societati.
De exemplu, pe ruta SLOBOZIA-AMARA SI RETUR , circula maxi-taxi inscriptionate
cu „Nick Touring”, dar biletele sunt inscriptionate cu SC NANA SRL .
Pai despre ce vorbim ?
Uni soferi sustin ca lucreaza la SC Nick Touring SRL, alti la SC NANA SRL ?
Dle Sniper nu am inteles aluzia despre aroganta??? Am facut eu vorbire despre asa ceva???
Faptul ca firma este pe pierdere nu e o scuza, poate sa ascunda unele nereguli in evidentele firmei, prin incendiere, mai ales daca are datorii la fisc si i se pregateste vreun control…
Gura Ialomitei, e vreo problema ca imi spun punctul de vedere pe blogul tau, „sub umbrela anonimatului”?
je, discutia era cu gina.
daca aveam vreo problema te banam demult.
dar, sincer, cred ca inchid discutiile pe subiectul asta, deja se face din tantar armasar, nici despre apa lui ionascu nu s-a discutat atat de mult.
Pt. ”neprieteni”
Cred ca am deranjat prea mult cu comentariile noastre si nu am tinut cont de surprinderea exprimata de Gura Ialomitei:
„nu pot decat sa fiu surprins cata lume se inflameaza si cati neprieteni are o persoana pe care o plac. e drept, nu i-am fost angajat”
S-a sugerat subtil sa comentam despre greva bugetarilor, „apa lui ionascu „si noi nu prea pricepem.
Daca am un punct (sau mai multe) de vedere legat de un articol de ce sa comentez despre vreme, despre soare?
Am si eu punctul meu de vedere legat de apa din acest oras si nu sunt fan Ionascu, insa uitasem ,dar si daca deranjez tot imi spun parerea.
Bravo d-nule Ionascu, ca in calitate de Primar,nu a-ti acceptat sa intrati in direct in dialog cu d-nul Nicu Pericli in emisiunea din 09.09.09.
Spun acest lucru pt. ca ,or ce locuitor al acestui oras, daca are o problema se inscrie in audiinta la Primar de ce oameni potenti financiar sa beneficieze de alt statut .
Cred ca era o provocare si d-nul Primar nu a muscat momeala.
Pt THE Sniper
Am zis ca nu mai scriu pe tema asta si ca astept rezultatele anchetei. De fapt, in orice manual de cercetare, in astfel de cauze, printre principalii banuiti initiali sunt chiar reclamantii, asa ca Politia va cerceta si aceasta pista.
Faptul ca ii esti prieten te face sa fii, cu voie sau fara sa vrei, subiectiv. Se vede asta din felul cum de fiecare data gasesti alt argument (dupa ce precedentele au fost desfiintate) sa-ti sustii cauza. Spui totusi ca nu bagi mana in foc pentru el, dar… Ai discutat cu dl. Pericli de cand a avut loc aceasta intamplare? Fiindca a-l sustine neconditionat nu inseamna ca nu trebuie sa fii pregatit si pentru surprize. Si eu am avut un bun prieten (inca din copilarie) si cand am auzit ca a fost gasit spanzurat am gandit fel de fel de scenarii, bineinteles ca el era nevinovat in oricare din acestea, ca pana la urma sa aflu ca a fost o sinucidere fiindca fusese gasit asupra faptei de sotul femeii la care era in acea seara (lasase un bilet si o sunase si pe mama sa sa-i ceara scuze)…
Argumentul tau cu profitul sau pierderea inregistrata de firma (sau firme, in cazul sau) nu este relevant asa cum il expui tu. Daca ai profit si il ascunzi ai de a face doar cu fiscul si restitui ce ai ascuns si platesti niste penalizari, iar legislatia de azi permite si plata esalonata a acestor sume. Mi se pare mai grav cand ai pierdere si nu ai vrea sa se afle, de exemplu cand participi la o licitatie, unde dosarul tau va fi pur si simplu aruncat daca se dovedeste ca nu ai profit. Dar cand ai dori sa stergi urme cuprinse in documente, motivele posibile pot fi mult mai multe: nu exista state de salarii corecte sau deloc, nu sunt inregistrate operatiuni contabile patrimoniale importante, se vrea ascunderea/distrugerea unor inregistrari generatoare de taxe si impozite, se „sterge” numerarul din casa, etc. Legea nu te pedepseste in aceasta situatie, dar spune ca in astfel de cazuri documentele contabile trebuie refacute, reconstituite, dar mai exista certitudinea ca ele vor mai reflecta adevarul contabil asa cum era inainte? Deci pierderea, pe langa faptul ca e jenanta pentru un om de afaceri, este si o piedica in desfasurarea activitatii in viitor.
Sa stii ca nu exista doar aceste doua variante (el insusi sau concurenta) de posibili faptuitori ai incendiilor. Iti mai dau cateva: 1) angajatii, pentru razbunare sau pentru a-i pricinui pierderi; 2) proprietarul garsonierei pentru neplata chiriei; 3) posibili camatari (care ar fi vrut sa-l atentioneze) la care de multe ori se apeleaza in cazuri „limita”; 4) vreun „prieten” invidios pe reusitele lui – si am sa ma opresc. Iti garantez ca toate aceste variante le vor testa organele de ancheta, si nu se vor baza a priori pe indicatia lui ca „sigur este concurenta”.
PS. Felul cum scriu nu este ca sa ma dau inteligent, este doar o forma de respect pentru cititori. Pot scrie si folosind jargoane, dar incerc sa nu folosesc acest tip de conversatie si cred ca prin atitudinea mea sa ii fac si pe ceilalti sa procedeze la fel, sau macar sa reciteasca textul scris inainte de a da click pe „Trimite comentariu”.
Very cool website, but you must improve your template graphics.
Excellent post i am sure that i will come back here soon