Omul de afaceri Papasavvas Savas din Urziceni a fost trimis în judecată

0

557620_511615222200152_675028752_nOmul de afaceri Papasavvas Savas  din Urziceni a fost trimis în judecată în stare de libertate sub aspectul săvârşirii în concurs a două infracţiuni de evaziune fiscală în formă continuată. 
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a administratorului originar din Cipru.
Probatoriul administrat pe parcursul urmăririi penale a relevat că Savvas, ca administrator a două societăţi comerciale, într-un interval de aproape trei ani şi jumătate, între decembrie 2008 şi martie 2012 a reţinut, fără a vira către bugetul statului, în cel mult 30 de zile de la data scadentă a fiecărei luni, sumele reprezentând impozite şi contribuţii cu stopaj la sursă. 
Prejudiciul astfel creat se ridică la puţin peste un milion de lei în cazul Logistic Transport & Storage” SRL şi 1.250.000 de lei pentru LTS Clothing S.R.L, fiind plătită către bugetul de stat doar această ultimă sumă.
În vederea recuperării prejudiciului creat, procurorul de caz a dispus instituirea sechestrului asupra bunurilor inculpatului, iar dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Urziceni.
Robert Viorel Dincă, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj