Opinii despre statuia lui Mihai Viteazul

8

_DSC6369

Mulţi dintre slobozenii care au participat în piaţa Unirii la manifestările ocazionate de Ziua naţională apreciază că statuia lui Mihai Viteazul este nereuşită.
Monumentul, inaugurat la 1 Decembrie, i-a dezamăgit pe cei care cunosc o altă înfăţişare a Voievodului născut la Oraşul de Floci şi ajuns Ban al Craiovei.
Persoanele intervievate apreciază că domnitorul înfăţişat în piatră este prea gras, nu are gât, iar din punct de vedere vestimentar este total irelevant:
audio opinii statuie Mihai Viteazul
În ciuda impresiei generalizate, înainte de inaugurarea statuii, autorităţile locale au obţinut aprobarea forurilor naţionale competente precum lucrarea corespunde cu imaginea lui Mihai Viteazul. Monumentul a fost realizat de artistul plastic Vasile Aionesei.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

8 comentarii

  1. Epic Fail.o lucrare ratata,desi il cunosc pe dl Aionesei ,ii stiu originalitatea stilului in pictura.nu stiu de ce a pus mina pe dalta. dar nu e vina in intregime a dinsului,cand s-a realizat macheta nu au fost in jur minti luminate sa opineze, nu am nicun fel de asteptari de la un bufon ca stoica si ceilalti. aia nu asteptau decat urgent ceva sa bage in ochii cetatenilor,se si vedeau castigatori la prezidentiale.nu conta deloc ce rahat iese.e stilizata ridicol, nu are deloc spiritul pe care trebuie sa il emane o asa personalitate istorica. aspectul butucanos, ciolanos, indesat, e departe de energia unui ins care a jucat un lor asa de important in furtunile istoriei. dar nu ceva nou din pacate, sa ne amintim de statuia lui sergiu nicolaescu, un alt epic fail. artisti buni nu mai exista.sper din tot sufeltul sa fie data jos si bagata in parcarea subterana. socul poate fi si el demolat. e suficient locul ala de plimbare si gara statuie.

  2. Statuia prezintă un Mihai Viteazul bondoc, diform, aproape caricaturizat, care duce cu gândul mai degrabă la îngâmfare decât la măreție, pe scurt – o bătaie de joc atât prin concepție, cât și prin realizarea lipsită de armonie a acesteia.

    Statuia „Rod Bogat” este o capodoperă artistică în comparație cu asta.

    Deja mi-e teamă de cum ar putea să arate o viitoare statuie a lui Matei Basarab ori viitoarele statui din noua Piață a Revoluției…

  3. In anii '70, un hatru, privind sculptura amplasata pe un soclu in fata CMP (Cooperativa Munca si Productie), probabil "creatie" a elevilor din tabara de la Magura, spunea: "Mai bine puneau un cizmar cu sula-n mana!" Acuma, e bine ca macar mandrul nost' voievod tine palosul!

  4. O mica localitate din Finlanda, cu 2854 locuitori, a organizat un concurs european de arhitectura, pentru amenajarea pietei centrale, cam cat Piata Unirii din discutia noastra, locul unde se aduna cetatenii, cand au de hotarat ceva pentru ei si urbea lor. Bine inteles in zilele cand nu viscoleste. Pentru astfel de cazuri au o sala. Premiul I a fost de 2500 euro si acordarea dreptului de a face proiectul. Solutia castigatoare a fost a unor olandezi. O solutie superba. La noi, totul s-a asezat si se asaza in aceasta piata, pe principiul "locului intamplator", brat la brat cu "merge si asa", si bineinteles cu: "dai dracu de specialisti". In toata istoria romanilor, Mihai Viteazul este un tip semet, cu privirea inainte, parca aratand unde vrea sa ajunga, un trup suplu, obisnuit cu miscarea prin lupta, rasucirea brusca sa vada dusmanul de peste tot, etc, etc. Statuia de azi arata imbuibarea, inganfarea, persiflarea. Daca se punea problema si a unui cal, ma gandesc cu groaza ce proportii putea sa capete. Nutresc speranta, ca intr-una din zile, ea va fi data jos, pentru ca, dupa mine, este in primul rand urata, hidoasa. Pacat de marmura stricata. Si da banii aferenti. Marile realizari stradale, pentru noi, nu se pot obtine decat din discutii cu cei pentru care le faci. Adica, discutii cu noi, cetatenii. Cand se va termina si Piata Revolutiei, vom vedea si alte monstruozitati, pe care le vom accepta, pentru ca, suntem cum se spune, niste "cetateni captivi". Viata noastra stradala, depinde de altii. Aici la Slobozia, guverneaza principiul "asa vreau eu". Prin acest EU, inteleg orice persoana din administartie cer are "dreptul de a decide". Pana cand? Pana la viitoarele alegeri de primar si consiliu local. Poate facem ceva in directia asta. Meritam si noi, dar mai ales copiii nostri.

  5. Este normal ca artistul care a realizat statuia aceasta nereusita, sa fi castigat concursul de proiecte in conditiile in care are rude la varf in primarie?

    sa fie vorba de arhitectul sef?

    ..sa dea banii inapoi, sunt alte lucruri utile de facut ptr cartierul de tineri, decat bani cheltuiti aiurea, statui, parcari subterane si chiar banci stradale vis-a-vis de parc!

    hai cu alegerile, poate vom avea si noi un primar ca acum 10 ani

  6. Frate, si eu sunt fan Lord of the rings dar nu mi se pare ca gimli manuind securea lui din copilarie ne reprezinta orasul :)). Coborati porcaria aia de acolo serios. Mai bine ne punem noi pe piedestal pe rand si stam 24 de ore nemancati. .Dar dati jos bataia aia de joc

Lăsați un mesaj