Pavel Stratan la Slobozia

0

Pavel Stratan a fost astăzi la Slobozia, invitat în cadrul Salonului Anual de Carte, la ziua de poezie şi literatură moldovenească.
Muzicianul a recitat din cartea pentru copii pe care a scris-o împreună cu băiatul lui de nici trei ani şi a cântat două piese de pe albumul nou, Amintiri din Copilărie numărul 4.
Cartea cu poezioare compuse de Pavel Stratan împreună cu fiul lui se numeşte ,,Căţeluş cu părul…drept“ şi va apărea la sfârşitul lunii octombrie. Pachetul va conţine şi un CD cu interpretările lui Cezar. Pavel Stratan a mărturisit publicului că este captivat de geniul lui Cezar, care îl provoacă mai mult decât Cleopatra.
Pavel Stratan a declarat în exclusivitate pentru Radio CAMPUS că la sfârşitul lunii noiembrie băiatul lui va fi lansat la nivel internaţional cu un proiect care va surprinde întreg mapamondul. Amănunte despre surpriza planetară, mâine la emisiunea Agenda Publică de la Radio Campus (11:30).
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.