Paznicul bălţii de la Valea Ciorii a fost atacat cu focuri de armă

0

balta

Paznicul bălţii de la Valea Ciorii a fost ţinta unor focuri de armă trase asupra sa de mai mulţi braconieri. Indivizii au ripostat astfel la intenţia paznicului de a strânge plasele amplasate pe luciul de apă pentru a pescui ilegal. Tărăşenia s-a petrecut săptămâna trecută, iar ieri 3 braconieri din judeţele Ialomiţa şi Brăila au fost reţinuţi.
În dimineaţa zilei de 10 martie s-au organizat opt percheziţii domiciliare la Valea Ciorii şi în comuna Bărăganul, de Brăila, unde poliţiştii au identificat în cinci spaţii bărci pneumatice, plase de pescuit monofilament interzise la deţinere, alice de plumb de diferite dimensiuni şi elemente ale unor arme de vânătoare şi tir.
Bunurile identificate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar pe numele persoanelor la care au fost găsite au fost întocmite dosare penale.
Prin extinderea cercetărilor, poliţiştii au identificat şi suspecţii infracţiunii de tentativă la tâlhărie, care au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al inspectoratului, pentru a fi prezentaţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă.
Pe numele inculpaţilor a fost începută urmărirea penală pentru tentativă la tâlhărie, uz de armă letală fără drept, deţinere ilegală de scule de pescuit monofilament şi tentativă la furt calificat, în funcţie de participaţia fiecăruia la săvârşirea faptelor.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj