Pensiile reprezintă prioritatea absolută pentru liberalii din România

11

cristina-pocora-pnl

Deputatul PNL din colegiul 1 Ialomiţa transmite printr-un comunicat de presă că, în virtutea sloganului angajament “dreptate până la capăt“, comisia pentru muncă şi protecţie socială a reuşit să adopte un raport cu amendamente pentru modificarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Astfel, la un stagiu de cotizare de 6 ani realizat în grupa I de muncă, persoanele în cauză beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare cu trei ani. La 7 ani cotizaţi pentru această grupă de muncă, reducerea vârstei standard de pensionare este de 3 ani şi şase luni, la 25 de ani de muncă lucraţi în condiţii speciale, reducerea este de 12 ani şi şase luni, iar peste 26 de ani, vârsta standard de pensionare se reduce cu 13 ani.
De asemenea, transmite parlamentarul Cristina Pocora, faţă de textul precedent, se elimină acel articol care condiţiona ieşirea la pensie în condiţiile prezentei legi până în anul 2016.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

11 comentarii

  1. D-na Pocora e foarte” darnica” cu pensionarii . Mie imi pare ca aduna deja voturi de la pensionari . Cat despre 6 ani redusi la 3 si ce a mai zis dumneaei ,cred ca sunt aiureli . Pentru ca avem tineri care pleaca din tara pentru ca nu au locuri de munca , avem salarii minime o multime , suntem pe primele locuri la somaj , avem copii fara perspective! De unde plateste aceste pensii?! Dau inapoi ce-au furat toti brusc imbogatitii politici? Sau cersim imprumuturi pe care le vor plati cu varf si indesat copiii si nepotii nostri? Ne-am cam saturat de minciuni !

  2. Asta-i tâmpită rău…e purtătoare de cuvânt şi repetă întruna,ca proasta..că s-au reîntregit salarille la bugetari…şi s-a redus tva la pâine…..FĂ ZDREANŢĂ…IO V_AM votat pt Jos Băsescu şi securismul!!!Dar cu reîncriminarea insultei şi calomniei….cum rămâne,fă doamnă…..n-am auzit să faceţi gălăgie că nu se discută amendamentul lui Gorghiu…

  3. Totusi, bre ”danut”’, nu era mai bine sa iti aplice usl-ul si o acciza marita la benzina-motorina? Ca sa-ti iasa pe nas votul anti-Basescu, fraiere! Ca banii pentru Jandarmerie, SRI si celelalte organe, s-au gasit din belsug, de catre uslasii mincinosi, hoti, incompetenti!

  4. Acciza o să se aplice,că n-ai de unde lua bani pt noi investiţii. Din ce se strânge la buget din taxe şi impozite trebuie returnat creditul luat de nemernicul de Băsescu ….şi tocat de hoţii portocalii în guvernarea lor de rahat!!!

  5. Noi investitii? Termina, bai idiotule, cu aiureala, crezi ca mai pune botu’cineva la ineptiile astea? Ia numeste, concret, trei noi investitii ale mincinosilor, hotilor si incompetentilor usl? Tradatorii astia de tara (vezi cazul codrut seres-pc) vor plati pana la urma, nici o grija! USL este cea mai mare adunatura de penali care s-a pomenit vreodata in RO, guvernare mai mafiota si mai nemernica decat asta n-a existat!!! Mincinosi, hoti, incompetenti, numai prostanacii si leprele ii mai sprijina!

  6. ))Io pun …ceva la botu’ lu’ Elena Udrea))..nu că era în rochiţă de zână…destrebălată …ca o jupână ..portocalie…io la toţi ..portocaliii…vreau să le damblagească copiii…păirnţii să le moară-n chinuri….ANI..să-i oblojească…DNaul..să-i culeagă…să-i ducă la Patriarhie…la cântarea de vecie!!! Io am uitat de PDSR…nemernici ca băsiştii şi PDLIŞTII..nu EXISTĂ..măi TECULESCULE…’tu ţi postacii)))

  7. Pentru anul care urmează, statul usl şi-a programat deja un împrumut de 200 de milioane de euro pe care vrea să-l facă în prima lună a lui 2014. Asta după ce în 2013 a luat de la bănci echivalentul unei sume mai mari chiar decât împrumutul de la FMI contractat în 2009. De unde rezulta si ca ,,danut” nu-i altceva decat un mincinos psd-ist!

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.