Percheziţii în Primăria Slobozia

62

 

FLR_2841

UPDATE 4:

Două persoane au fost reţinute de poliţiştii ialomiţeni, urmare a celor 10 percheziţii efectuate în această dimineaţă pe raza municipiului Slobozia.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate înscrisuri, ştampile, 4.400 euro, 8.900 de lei, arme albe, tehnică de calcul şi alte probe ce interesează cauza. Totodată, la sediul I.P.J. Ialomiţa au fost indisponibilizate trei autoturisme de lux.
La sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa au fost conduse 10 persoane pentru audieri, iar la finalizarea acestora, în urma coroborării tuturor probelor existente, faţă de două dintre acestea s-a dispus măsura reţinerii pe baza de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.
În cauză s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. şi al D.I.P.I..

UPDATE 3:
5 suspecţi anchetaţi de procurori
Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia a început urmărirea penală faţă de 5 persoane acuzate de săvârşirea infracţiunilor de cămătărie, şantaj, înşelăciune, uz de fals, fals material în înscrisuri sub semnătură privată şi fals material în înscrisuri oficiale.
În baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Slobozia, astăzi au avut loc 9 percheziţii la domiciliile învinuiţilor, la sediul Primăriei municipiului Slobozia şi în incinta unei societăţi comerciale, proprietatea unuia dintre suspecţi.
Învinuiţii sunt cercetaţi penal pentru că în perioada 2012- 2014 au acordat împrumuturi cu camătă mai multor persoane de pe raza judeţului Ialomiţa şi a municipiului Bucureşti, iar pentru recuperarea sumelor de bani acordate cu titlu de camătă, învinuiţii au folosit acte de violenţă fizică şi verbală asupra părţilor vătămate.
Aceştia mai sunt cercetaţi penal şi pentru că, în perioada 2011 – 2013, au înmatriculat în mod nelegal mai multe autoturisme de lux, prin folosirea de documente falsificate.
Cu ocazia percheziţiilor au fost ridicate de la domiciliile acuzaţilor mai multe sume de bani, autoturisme şi înscrisuri.
Cei 5 învinuiţi au fost conduşi la sediul Parchetului Slobozia, în vederea audierii, urmând a se aprecia asupra dispunerii eventualelor măsuri preventive în cauză.

UPDATE 2:

În urma descinderilor şi percheziţiilor din această dimineaţă în Slobozia, anchetatorii au ridicat în vederea indisponibilizării 3 autoturisme de lux. Inspectorul de poliţie Andreea Loghin precizează că la audieri au fost luate 10 persoane, dintre care 6 sunt acuzate de şantaj, cămătărie, fals şi uz de fals. Printre suspecţii audiaţi nu se află nici primarul municipiului Slobozia şi nici vreun angajat al Primăriei.

Una dintre cele 10 locaţii percheziţionate în această dimineaţă a fost însă Primăria Slobozia, în secretariatul şi biroul primarului.

FLR_2810

 

UPDATE 1:

La audieri au fost duse 10 persoane, niciuna însă din cadrul Primăriei Slobozia. Suspiciunile care planează asupra primarului Alexandru Stoica derivă din faptul că ştampila lui a fost folosită în certificarea unor documente false.
În urma descinderilor, 3 autoturisme de lux au fost indisponibilizate, iar principalul suspect este Duţu Viorel Daniel din Slobozia.

_DSC0055

În această dimineaţă, începând de la ora 6, în biroul primarului şi în secretariat au loc cercetări privind probarea unor activităţi ilegale de înmatriculare a unor autoturisme de lux.
Anchetatorii susţin că ştampila Primarului a fost folosită în certificarea unor documente false necesare la înscrierea unor maşini.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Andreea Loghin, precizează că în municipiul reşedinţă au loc 10 percheziţii.
audio Andreea LOGHIN
Surse neoficiale susţin că implicarea Primarului Alexandru Stoica este indirectă, el semnând şi parafând documentele transmise de biroul de taxe şi impozite precum că persoanele care au înmatriculat autoturismele de lux nu au datorii la bugetul local. Cercetările sunt în curs iar acuzaţiile sunt de şantaj, cămătărie, fals, uz de fals şi înşelăciune.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

62 comentarii

  1. Cineva a semnat….a falsificat. În orice caz, nu cred că vreunul din primari a făcut-o cu intenţie. Probabil sunt nişte funcţionari mărunţi ,părtaşi la falsuri. Oricum pata rămâne pe primar , o găinărie…pe social-democraţie))

  2. @ Andra Citeşte comunicatul şi o să înţelegi că grupul de infractori şantajişti şi cămătari, au înmatriculat nişte automobile de lux. Dacă un funcţionar a înlesnit înmatricularea, certificând prin fişa de taxe că proprietarul n-are datorii…cu ce plm e vinovat primarul, că un administrator de cont a falsificat fişa…şi el a semnat în necunoştinţă de cauză???Şi ce mare rahat de impozit crezi că fu eludat? O avea vină primarul, că are asemenea subordonaţi…nu cred că-i vina lui că semnează tot ce-i vine la mapă!!

  3. Calda:UE ne-o pune in mana cu fondurile .De bine ce ne-a executat ca stat de drept USL-ul in martea de pomina ,si nu numai,vezi retro in vara 2012,Parlamentul european e pe cale sa inghete fondurile catre tari ce nu respecta statul de drept si cat de curand Usl va reusi performanta de a-i face pe astia sa ne scoata cu sututi in cur.Dar nu-i bai,ca Ponta ne-a aranjat culcusul in sanul comunismului rus si chinez.Of course ,Antena 3 va titra ca nu suntem noi cei vizati,ci poate Germania nazista,dupa modelul ca americanca a venit sa ne felicite pentru 10 ani NATO,nu pentru ispravi.
    USL cica sa nu ne ingrijoram,vestile sunt chiar imbucuratoare,ca la noi nu-i problema cu statul de drept.Sunt dusi,frate!!!

  4. Lasă-ne, soro Luluţa…cu UE…că-ţi dau ceva….la toată mişcarea băsistă)) Poveştile cu statul de drept şi independenta justiţie îi distrează pe copii la grădi))Nu vezi că satana de Băsescu a fost speriat de Victoria…de nu mai iese dracul la televizor, să ne sperie cu emisarul american)) Treaba e clară, la ce a făcut Victoriţa…..USL nu se destramă….iar de satană s-a lepădat SUA, pentru că nu mai au nevoie de el. După cum arată sondajele, UE n-o să mai fie condusă de popolari!! Aşa că las-o-n pln de mişcare populară, sectă băsistă))Dar poate se întoarce pdl la socialism…sau intră pmp în grupul socialiştilor))

  5. Daca te-ai fi uitat si la alte televiziuni, in afara de a3, ai fi vazut ca Nuland a vorbit despre importanta statului de drept si a independentei justitiei. Cat despre socialisti, Schulz tocmai l-a pus la colt pe Ponta pentru declaratiile lui halucinante in legatura cu ambasadorul german pe care l-a facut “nazist”. Bine macar ca si-a cerut scuze, dar informatiile astea nu o sa le auzi niciodata de la jurnalistii tai preferati.

  6. Mai Danut,tu esti dus cu capul.Aici discutam de un primar psd-ist corupt si tu bati campii.Chiar iti place ca in fiecare zi cari apa din alta parte in timp ce alesii tai sunt corupti pana in maduva spinarii?Ciuperca asta este mai ceva ca un prim secretar,nu se misca nimic in judet fara el.Mentalitatea prostilor care ii voteaza este elocventa.

  7. Care primar corupt, băsiştilor? Luluţa e plesnită de nihilism…şi-i trage cu hoţia))M-am uitat , măi Ghiţă, la B1…şi am văzut cum spunea Stoica, primarul, că nu are treabă cu vreun grup de infractori.

  8. Şi dacă i se pune ceva în cârcă lui Stoica….o să zic că-i făcătură politică…o să zic că se vrea eliminarea lui, pentru că strică jocurile la şmecherii ce au pus ochii pe bugetul micului nostru oraş!! Asta să vă intre-n cap,Stoica e nevinovat!!

  9. Impartirea romanilor in basisti si nebasisti este o strategie buna de dezbinare a populatiei, promovata cu succes de unele televiziuni. Faptul ca romanii pun botul la asa ceva confirma rezultatul alegerilor din dec 2012. Daca domnul primar spune ca nu are treaba cu infractorii, atunci asa e.

  10. Este un hot si un incompetent precum partidul care il sustine. Un derbedeu balbait. Sa il luati acasa si sa il puneti pe varza astia care sustineti asa ceva. O droaie de cretini !!

  11. Împărţirea-n băsişti şi antibăsişti e o realitate….şise traduce prin apartenenţa unor indivizi la securism şi independenţa celorlalţi faţă de mizeria de sistem. Mizeria de sistem securist a fost perfecţionat în domnia satanei de Băsescu….aşa că adulatorii sistemului au fost etichetaţi ca băsişti. Cum băşiştii conduc instituţiile importante ,încă, principalul rost al uslului e să ne scape de Băsescu şi slugile sale. Simplu….restul…cu economia şi munca, venitul…..vin de la sine dacă instituţiile funcţionează corect….şi cadrul legislativ nu-i viciat de securişti împuţiţi, băsişti!!

  12. Stai sa inteleg: daca pleaca basescu, automat economia va inflori, industria se pune pe picioare si institutiile vor functiona? Am vrut sa cred ca esti singurul “danut” din slobozia, dar vazand ce primar ati votat, cred ca sunteti o gramada de “danuti”(scuzele de rigoare pentru “nedanuti”)

  13. Chiar eşti un “Ghiţă”)) Dacă scapi de securiştii ce parazitează instituţiile şi acestea vor funcţiona corect…e logic că se poate asigura un mediu prielnic mediului de afaceri. Ce investitor vine să investească intr-o ţară condusă de un nemernic de securist ca Băsescu? Doar alţi hoţi ca el, puşi pe prăduială))

  14. Mai Danutz mai, du-te dupa “bombonel” mai draga, ups dupa bomboane. Ai uitat ca PSD se trage drept din PCR . Esti pupincurist rau frate. Sunteti la putere si tot voi cadeti cu c…l in putza . Nu vezi ca esti singurul care sprijina “infractionalitatea proletara” !!!! Intrebari pentru Danut: de ce a dat primaria prin prea smecherul Stoica bani la biserica? Nu avea unde sa mai investeasca? De ce Slobozia este asa de inapoiata la investitii ? Ca doar voi oameni lui ROSU imparat a-ti fost la putere in acest judet? De ce toate investitiile care trebuiau sa se realizeze in Slobozia s-au transferat la Calarasi? esti membru PSD/PCR ? raspund tot eu : PENTRU CA SUNTETI HOTI!!!!!!!! si stai linisti ca sunt apolitic , dar mie scarba de oameni ca si tine , voi faceti cel mai mare rau Romaniei !

  15. Mai draga Danut … !! Sa te vedem cu Stoica introdus in tine cu ce parte vrei tu si pe orice orificiu vrei tu. Iti doresc sa intre, sa iasa, si sa tot intre si sa tot iasa adica sa fie nehotarat daca vrea in tine sau afara. Intelegi tu, ca doar va invata la partid asta…

  16. Psd nu se trage din pcr…FSN se trage d’ acolo..şi pdsr cu pd din fsn. Acu’ eu am încredere în dracii galbeni…şi le votez alianţele. Bine, scuip în sân ..să n-aducă şi dracii roşii după împieliţaţii portocalii))Eu n-am mari probleme cum împarte primăria banii, am votat..s-a format o majoritate în CL, a ieşit un primar…ei decid, că aia-i democraţie!! Nu-s membru de partid, sunt chibiţ..şi-mi exprim liber gândurile!Io-s mulţumit de evoluţie…nu aveam cum scăpa de comunişti şi securişti peste noapte…şi uite că din partid stat, au ajuns şi ăştia roşii normali…şi chiar au şi lideri agreabili. Răbdare şi tutun, dragilor))

  17. Danute,ce face USL-ul , ba,ca reguleaza lumea cardurile in atm-uri si nu ejaculeaza nimic impotentul tau guvern!!!!Salariile,bai hotilor,coruptilor,incapabililor,ce soft,ce abureala,baniiiiiii!!!!

  18. Nu mor de dragul cuiva, dar îmi pare bine că Stoica n-are treabă cu mizeria asta….şi dacă tot l-am votat, normal că nu-mi este indiferent ce se întâmplă cu el. MĂ bucur că nu m-am înşelat..şi am apreciat bine, măi Andra.

  19. Cine mai zice ca ” a semnat ca primaru’ ” vorbeste in necunostinta de cauza.
    Dl. Primar are consilieri , care il instiinteaza asupra oricarui document pe care isi lasa amprenta.intr-un fel sau altul avea cunostinta de document , daca a semnat.
    aparatorii lui Stoica. O sa spuna ca indiferent ce face idolul lor in materie de administratie publica , e bine si el e nevinovat chiar daca semneaza ,chiar daca spune ceva..etc
    E greu sa vedeti adevarul .. Intr-un fel sau altul , intr- un mod direct sau indirect e implicat.Sau el semneaza si stampileaza si nu poarta niciun fel de raspundere ?
    Are raspundere pentru staila pe care a primit-o pe un proces verbal , are raspundere pentru stampila institutiei pe care o conduce … Daca o conduce el si nu este doar un executant ..

  20. Recapitulăm: peste 70 de poliţişti, 10 perrcheziţii, 10 persoane la audieri, 5 învinuiţi şi doi reţinuţi……primarul sau funcţionari din primărie nu-s învinuiţi sau reţinuţi. Cum rămâne cu titlurile şoc din presă şi de la televiziunile de ştiri? Rămâne Stoica şifonat la imagine..şi primăria şi Slobozia. Bravo naţiune..ce mai parchete, ce mai poliţie cu servicii speciale)) Ăştia pentru un purice dau foc la plapumă..când e cu găinării fără amestec politic…când e cu politicieni şi căpuşare de societăţi sau contrabandă şi evaziune…ciu-ciu operativitate. Cineva şi-a bătut joc de Stoica…şi de noi)) Io zic…că tot Băsescu e de vină, arde-l-ar gazul))

  21. Ce va mai place galceava!!!! Credeti ca primaria slobozia este primaria de la cuca macaii ? O fi el cum o fi ! dar nu are cum sa semneze si sa puna stampila pentru ca sunt compartimente care se ocupa de asa ceva si credeti-ma cunosc traseul obtineri acelei stampile !,nu iti pune nimeni viza fara sa ai datoriile achitate .Acei indivizi au falsificat stampila , Oricum este unt pe paine pentru carcotasi

  22. 46 de comentarii, din care 60% pe afara de subiect si predicat. Danut este 100% pafarist, dar.. citez:”Prostia inseamna sa faci acelasi lucru in mod repetat, asteptand rezultate diferite”. El, Danut, ca si altii platiti ca el, poate “sa ude si canapeaua” pana dimineata tarziu (vezi postarile), sapatiul vitual ii da voie, ca asa este el …nepartinitor.
    Totusi:
    Cine este DANUT?
    O santinela din MATRIX?
    …sau ii stie cineva identitatea… chiar ma intareseaza.

  23. Concluzie: majoritatea celor ce înfăptuiesc actul de justiţie independentă….şi majoritatea presei independente…..sunt dependente de heirupism))Ce bine se luptă…şi unii pe alţii se acuză…de simpatii politice))

  24. @ ppddpsd te încurci în procente şi citate, amice curios))Nu te-a certificat nimeni..să analizezi comentariile…poate eşti un căcat din servicii, plin de el ..ca o savarină zemoasă, acrită))Dar nu eşti din servicii..că mă ştiai))…sau poate eşti..şi poate te-a deranjat atitudinea mea….dar tu ştii, că mi se rupe….de voi, băşiţilor))

  25. Imi este greu sa cred ca toate persoanele de aici care “isi dau cu parerea” mai mult sau mai putin pe langa subiectul in cauza sunt cetateni neinregimentati politic. Si nu sunt deloc convins ca romanul o arde de nu mai poate cu simtul civic. Asa s-ar explica de ce unii il apara/sau acuza pe stoica (scz, imi este greu sa scriu primar de prin 2003 incoace).
    – Ca sa fiu pe subiect, e greu de dovedit daca a facut ceva, mai ales ca toate “structurili” sunt conduse de oameni pusi politic, iar un singur telefon de la partid rezolva tot. Asa ca nu o mai ardeti cu statul de drept, democratia si alte ineptii, nu va crede nimeni pe voi postacilor politici care visati numai la sondaje (70%) si aveti impresia ca daca dati mita la alegeri va si iubeste lumea.
    – Pe langa subiect: APAAAAAAAA industriala. La asta sa raspunda aparatorii dezinteresati ai lui stoica. Cate termene si-a asumat, mintindu-ne ca apa va fi buna? si nu ne insultati inteligenta doar cu motivul “reteaua e veche, conductele”! Auditul pe care l-a promis public, spunand ca ionascu a platit mult mai mult decat era prevazut (cu toate ca cineva a semnat receptia lucrarilor, poate chiar fostul vice stoica).
    “Aparatorule”, cumpara-ne tu apa plata la bidon de 10l si adu-o pana la etajul 4 daca vrei sa-l tot pupi undeva pe idolul tau psdist. Atentie, cum s-a dezis partidul care-l pupa undeva de ionascu, asa se va dezice si de stoica & co (ca doar au coloana vertebrala) si atunci sa te vad cum il vei mai critica pe stoica si sustine pe urmatorul care va castiga la licitatia politica…desi atunci vei posta sub alt nume…in nici un caz cel actual, ca sa iti reproseze lumea cate ceva.
    Nu inteleg de ce generatia mai tanara care nu a fost PCR-ista, alege acum sa fie sluga politica la baronii actuali (de toate culorile, rosu, galben, portocaliu). Ce va da? salariul minim ptr postarile voastre?

  26. Nu mai jigni dANUT, observ ca te simti cu musca pe caciula si te-ai identificat cu tipul de postac descris de mine.
    E clar acum ca neavand argumente vis-a-vis de subiectul APA ai trecut la atac absolut aiurea.
    Va recomand sincer sa iesiti din acest mediu virtual, voi membrilor de partid, ne ajunge cat va vedem in campaniile electorale promitand printre altele si ca “veti rezolva cu apa”, mai lasati si oamenii neinregimentati sa isi spuna nemultumirile.
    Adminul cred ca ar trebui sa ridice putin standardul si sa nu permita astfel de iesiri impertinente!

  27. ))))))))))) şi ce vrei sacagiule..să tac io..să dispar…să scrieţi voi că nu vă place apa))Da’ du-te la dracu’, măi sacagiule…la mine curge apă POTABILĂ…am schimbat ţevi…vana cu trei căi..la centrală, baterii…am cumpărat la detratant…că n-are (edit) ..câte peturi am consumat)) Văd că nu-i siteul plin de însetaţi..de apă…ci de democraţie))

  28. Şi io la fel, Luluţo…am avut carnet utc…dar io mă..sloboz des…că Slobozia..este oraşul meu…)) P-asta nu o ştii, Luluţo…d’aia aai probleme cu slobozirea))

  29. Am comentat şi la articolul ăsta, măi valahule)) E neamul meu, mă mândresc cu el…nepotul l-a supărat pe copilul lui Cristudor..l-au făcut cu prostul lui Ţintă….e impulsiv de neam..a bătut..a plătit..dar ta-su nu-i vreun hoţ de procuror ca Cristudor)) Poţi să-mi cauţi şi mie copilul..n-am probleme cu trecutul lui zgubilitic)) Ce mi-aş fi dorit io…o aşa democraţie sălbatică, când eram pionier,utcist))

  30. Nici eu nu cred în vinovăţia primarului. Sandu este un tip cerebral, chiar dacă este gargaragiu. Oricum, gargara haioasă a lu’ Stoica este de preferat logoreei desuete a fungilor de la Consiliul Judeţean. Comenta unu’ mai ‘nainte că preşedintele n-ar avea treabă cu economia. Poate-mi dă cineva exemplu de un domeniu în care banditul de la Cotroceni să nu se dea expert. A mai ieşit o matracucă să spună cum a stricat Ponta imaginea Justiţiei din România. Am impresia că ăştia care se dau mari scule în Justiţia română, coruptă până-n măduva oaselor, trăiesc pe alte meleaguri. Care imagine, bre?! Voi nu citiţi sondajele să vedeţi câtă încredere au românii în Justiţia asta a voastră şi numai a voastră?! Bre inamovibililor, sunteţi cei mai penibili din toate sistemele democratice europene şi nu numai. Au ajuns nişte îmbuibaţi, mai mult decât penali, să decidă asupra vieţii şi libertăţii noastre. Hai sictir, şpăgarilor!!!

  31. Adevarat ca jurist la achizitii publice e unu care e licentiat proaspat la prestigioasa “Gheorghe Cristea,fiu de mama secretara a lui Bacanu?In primaria cinstitului Stoica?La achizitii publice?Hai cu Corrado Cattani prin primarii si CJ-uri .Cica ” intr-o tara de poveste poti sa vezi la orice ora pe ce si cum s-au cheltuit banii publici,ce creveti a mancat ministrul cutare la o cina de protocol si alte mizerii de genul asta.Se numeste transparenta,dar le-a luat 200 de ani sa ajunga aici.

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.