Peste 20 de pensionari ialomiţeni angajaţi la stat au făcut alegerea între salariu şi pensie

1

Primul pe lista Institituţiei Prefectului este Gheorghe Fillip – angajat la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură – Centrul judeţean Ialomiţa, care a ales suspendarea pensiei în favoarea salariului, alegere pe care a făcut-o şi Niculae Răducanu, angajat la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului.

Angajat la Direcţia pentru Sport, Laurenţiu Ghiauru, a ales suspendarea pensiei militare şi menţinerea raporturilor de serviciu.

O situaţie aparte s-a înregistrat la Direcţia Generală a Finanţelor Publice, unde Stelică Grecu a refuzat să îşi exprime opţiunea privind cumulul pensiei cu salariul, Direcţia fiind nevoită, potrivit prevederilor legale, să declanşeze procedura de încetare a raporturilor de serviciu.

Ion Puşcaşu, angajat la Garda Naţionala de Mediu, comisariatul Judeţean Ialomiţa, a renunţat la postul din cadrul Comisariatului.

La Sistemul de Gospodărire a Apelor şi la Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Ialomiţa există câte un angajat care are statut de pensionar, dar conform prevederilor legale, pot cumula salariul cu pensia, întrucât valoarea pensiei nu depăşeşte 16 milioane de lei.

Cei mai mulţi pensionari angajaţi la stat în judeţ se află în învăţământ. Inspectoratul Şcolar Ialomiţa a transmis lista cu 14 cadre didactice, care se află în această situaţie, din care reiese că majoritatea renunţă la contractul de muncă sau parţial la norma didactică.

Elena Oancea

1 comentariu

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.