În primele trei luni, la nivelul judeţului au fost luate în evidenţă aproape 700 de persoane, reprezentând bebeluşii născuţi în această perioadă, la care se adaugă 10 persoane care au dobândit cetăţenie română sau au schimbat domiciliul în Ialomiţa.
Tot în această perioadă s-au depus cinci dosare de schimbare a numelui, iar peste o sută de cereri s-au înregistrat în vederea transcrierii actelor de identitate provenite din Marea Britanie, Franţa, Spania, Moldova şi Liban.
În trimestrul întâi al acestui an s-au concretizat aproape 400 de acte de căsătorie, întocmit peste 1.800 certificate de naştere şi eliberat o mie de acte de deces.
Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Ialomiţa recomandă ialomiţenilor cu buletinele expirate să solicite eliberarea acestora în cel mai scurt termen, indiferent de perioada înscrisă oficial pentru preschimbare.
Alexandra Alexe, www.radiocampus.ro