Peşte de Făcăieni

2

Un tânăr din Făcăieni a dezvoltat o reţea de trafic de minori şi proxenetism, chiar la el în localitate.

În cursul zilei de miercuri, poliţiştii din Făcăeni l-au „ridicat” pe bărbatul de 32 de ani, care în ultimele 3 luni ale anului 2009 a recrutat două minore de 14, respectiv 16 ani, pe care, în baza unor înţelegeri cu eventuali clienţi le transporta la locuinţele unor consăteni unde întreţineau relaţii sexuale, în schimbul unor sume de bani sau obiecte.

Prima recrutată a fost tânăra de 16 ani, pe care bărbatul a găzduit-o în repetate rânduri la el acasă, de unde o transporta la domiciliile clienţilor cu care minora întreţinea raporturi sexuale. Investigaţiile poliţiştilor au stabilit că în aceeaşi perioadă, tânăra s-a împrietenit cu o altă minoră, în vârstă de 14 ani, tot din Făcăeni, ce provine dintr-o familie dezorganizată, pe care a convins-o să întreţină relaţii sexuale cu diverşi bărbaţi din comună, în schimbul unor sume de bani şi obiecte, iar relaţiile erau intermediate de acelaşi bărbat.

Sumele de bani câştigate în acest fel, cuprinse între 20 şi 60 lei de la fiecare client, erau împărţite, cea mai mare parte revenind suspectului.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele bărbatului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de minori şi proxenetism, urmând ca ancheta să fie continuată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Ialomiţa.

Cele două minore se află acum la Centrul de primire minori din Slobozia.

Elena Oancea

2 comentarii

  1. Dne despre cazul de la facaieni atzi fost prost informatzi, sau atzi scris ce atzi vrut…cele scrise de dv nu stiu daca este adevarata macar 20% din ce atzi scris…ar trebui sa va informatzi mai bn…

Lăsați un mesaj