Pledoarie pentru adevăr în dialogul social

0

foto: Florin Floreanu

Adevărul este esenţial în construcţia dialogului social, iar sănătatea şi agricultura sunt cheia pentru creşterea nivelului de trai în Ialomiţa şi în România.
Ideile s-au conturat în cadrul conferinţei judeţene organizată de Confederaţia Sindicală MERIDIAN la Slobozia.
În dezbatere au fost proiectul privind o nouă lege a sănătăţii şi posibilităţile de creştere economică a fermelor agricole şi pentru creşterea animalelor.
Discuţiile au evidenţiat conflictul existent între finanţatorul şi prestatorul de servicii medicale, cu principală consecinţă asupra pacienţilor. Mai mult sau mai puţin consensual, reprezentanţii sistemului de sănătate admit că pentru o bună finanţare este nevoie de contribuţia tuturor beneficiarilor şi de folosirea banilor exclusiv pentru serviciile de sănătate.
În ceea ce priveşte dezvoltarea fermelor, politica agricolă comună este mai greu de urmat de ministerul agriculturii din România. Ministrul Secretar de Stat, Gheorghe Albu, a precizat că, deocamdată, visteria ministerului este goală, iar completarea ajutorului de stat la sprijinul pe suprafaţă poate fi de maximum 55 de Euro la hectar.
De la întâlnire au lipsit un reprezentant al ministerului sănătăţii şi fermierii ialomiţeni. Autorităţile judeţene au asigurat asistenţa în sală cu angajaţii Direcţiei Administrării Domeniului Public şi femei social democrate.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj