PNL caută soluţii pt confiscarea bunurilor dobândite fraudulos

0

cristina-pocora-pnl

PNL caută soluţii legislative pentru confiscarea bunurilor dobândite din infracţiuni!
Deputatul Cristina Pocora transmite că grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal va organiza marţi o dezbatere publică la care aşteaptă la masa discuţiilor toate organismele implicate şi interesate de acest subiect, în contextul în care România trebuie să pună în aplicare actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se putea conforma Directivei UE privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană, dar şi în acord cu Deciziile Curţii Constituţionale care vizează acest aspect.
PNL consideră că este de o importanţă majoră găsirea celor mai bune soluţii pentru eficientizarea mecanismului de recuperare a prejudiciilor şi invită la dezbatere, pe lângă instituţiile abilitate, toate Grupurile Parlamentare, Comisiile de buget, finanţe, bănci şi Comisiile Juridice ale Parlamentului, dar şi reprezentanţi ai ambasadelor.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj