PNŢCD apară în Europa o Românie a valorii, decenţei şi bunului simţ – România ta

1

FLR_7185

Reprezentanţii PNŢCD-ului din Ialomiţa au strâns ieri rândurile în jurul unui nou proiect de partid promovat de prim-vicepreşedintele naţional, Vlad Moisescu, de europarlamentarul Sebastian Bodu – candidat PNŢCD la europarlamentare, şi de Ştefan Munteanu – coordonatorul judeţean al programului politic şi campaniei electorale pentru alegerile din 26 mai.

Militanţi pentru o politică decentă
Prezenţi la Slobozia în cadrul unei reuniuni de relansare a organizaţiei judeţene, liderii centrali ai partidului au insistat asupra principalelor elemente caracteristice strategiei pentru europarlamentare şi perioada imediat următoare, accentuând ideea că România are nevoie de o politică decentă şi de punerea în valoare a resurselor unei formaţiuni care nu a făcut vreodată compromisuri de dragul acaparării puterii.
„Ideea pe care am avut-o în 2 noiembrie cu renaşterea PNŢCD-ului este posibilă şi iată că se întâmplă atât în Ialomiţa cât şi în multe alte judeţe. Istoria ultimilor 11 ani a PNŢCD şi mai ales a Ialomiţei nu a fost foarte fericită. Sunt 14 ani de când nu mai poţi fi acuzat nici de corupţie, nici de alte fapte. Cota de favorabilitate naţională a partidului, măsurată în aprilie anul trecut, era de 14%, ceea ce era impresionant pentru un partid care n-a mişcat. Mai interesant era ceea ce conţinea acea cotă de favorabilitate – faptul că nu a făcut compromisuri şi nu s-a aliat cu comuniştii. Deci, avem un bagaj de la cere putem pleca”, a declarat prim-vicepreşedintele PNŢCD, Vlad Moisescu.

Alternativa la oferta politică de circ şi scandaluri
Europarlamentarul Sebastian Bodu, candidat PNŢCD la alegerile din 25 mai, a declarat că partidul trebuie să acţioneze ca o construcţie modernă care are la temelie o istorie solidă, astfel încât să constituie alternativa civilizată la spectacolul grobian propus astăzi pe scena politică. „Este pentru prima dată când un partid, care nu a mai fost de 14 ani în administraţia centrală şi aproape deloc în cea locală, revine. PNŢCD-ul poate fi un proiect, el poate fi luat de unde este, crescut şi adus undeva unde ar trebui să fie conform tradiţiei şi istoriei lui. Nu trebuie, însă, lăsată toată campania pe brandul istoric. Noi trebuie să arătăm că suntem acel partid care reuşeşte să facă politică prin decenţă, prin proiecte şi programe, nu prin circ şi scandaluri. Electoratul pe care noi vrem să-l construim de azi este unui decent, cu bun simţ. Oamenii trebuie convinşi că dacă stau acasă, scârbiţi fiind şi de unii şi de ceilalţi, nu fac decât să-i valideze în continuare ca oameni politici. Ei trebuie să vină şi să voteze altceva. Trebuie să arătăm că suntem un partid modern. Istoria este importantă, dar nu este suficientă. Trebuie să fim eficienţi şi eficienţa se măsoară în voturi”, a spus europarlamentarul Sebastian Bodu.

1 comentariu

  1. Mersi, dar alternativa politică reprezentată de PNȚ-CD nu mă poate convinge cu un baronel precum Vlad Moisescu, fost șmenar șef la sectorul 1. Ăsta a ajuns în PNȚ după ce i-a dat papucii Antonescu. La fel și Bodu, refugiat din PDL chiar înainte să se scufunde. Traseismul politic este "construcția solidă" a acestei "formațiuni moderne". 

Dă-i un răspuns lui Haiku Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.