Poliţiştii locali vor fi paznicii panourilor de afişaj electoral

0

În campania pentru scrutinul din 10 iunie, toate forţele de ordine publică vor avea obiective fixe în perioada premergătoare desfăşurării alegerilor locale.
Mai mult, Inspectoratul Judeţean de Poliţie va derula o campanie de informare a cetăţenilor prin care îi avertizează pe aceştia că mita electorală şi votul ilegal se pedepsesc cu închisoarea.
Comisarul şef de poliţie, Viorel Ştefu, face apel către locuitorii judeţului să fie atenţi la prevederile legale, mai mult ca niciodată.
Pentru avizarea cetăţenilor cu drept de vot, în Ialomiţa vor fi distribuite 6 mii de pliante şi lipite peste o mie de afişe de informative referitoare la noile prevederi legale. Promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în timpul campaniei electorale, în scopul determinării alegătorului să voteze într-un anumit sens, precum şi primirea acestora de către alegători se consideră infracţiuni şi se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Aceleaşi consecinţe se suportă şi pentru votul multiplu, la fel ca şi tentativa de fraudare a alegerilor care se pedepseşte penal.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.