Prefectul Teculescu face apel la calm si responsabilitate

9

foto: Florin Floreanu

Prefectul de Ialomiţa acuză că protestele de la Slobozia au fost organizate de reprezentanţi ai opoziţiei.
Mădălin Teculescu incriminează prezenţa unor primari şi viceprimari în seria de manifestaţii care a început în 14 ianuarie la Slobozia, dar mai ales acuză participarea la proteste a Otiliei Dumitru, preşedinta Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică.
Prefectul judeţului contestă dreptul acesteia de a protesta pe motiv că ar trebui să se supună legii de funcţionare a Poliţiei. Aspectul este deocamdată neclar chiar şi pentru acuzator: “cand preşedinta Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică participa la un miting neautorizat, este o problema. Cred ca lucrurile acestea trebuie, incet-incet, sa intre in legalitate, pentru ca discutam de legalitate. Structura ATOP este reglementata prin legea 188 a politiei”.
Mădălin Teculescu susţine să că mai mulţi ialomiţeni au fost aduşi la protestele de la Slobozia, iar apoi au primit bani şi băutură: “avem datele viceprimarului de la Colelia, viceprimarului de la Traian, primarului si viceprimarului de la Saveni. Nu inteleg! Am solicitat institutiilor publice cu responsabilitati in judet sa faca aceste cercetari. Informatia pe care o am este ca oamenii au primit si ceva banuti si ceva bautura, dupa miting, la anumite baruri din acest judet frumos al nostru”.
Toate aceste situaţii sunt în cercetare, dar constituie motivul pentru care prefectul face apel la cetăţenii judeţului pentru responsabilitate atunci când se aliază unor manifestări de protest, autorizate sau nu.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

9 comentarii

  1. Comunicare tipic pdlista din partea prefectului!!!!!Doamna respectiva e cetatean…Dupa ce guvernul a calcat in picioare legile…prefecturescu ne abureste cu L188…Si ce daca unii primari au adus cetateni ce doresc sa partice la protest dar nu au posibilitati materiale pt deplasare?Du te acasa Teculescule …..Da ti demisia din reprezentantul satanelor….dracusor mic!O sa ajungeti in opozitie prefectule si o sa aduceti si voi cetateni la miting!…ca acum nu mai strangeti nici un catel..cetateni nici atat!

  2. „Monarhia parlamentară îndeplineşte un rol pe care niciun preşedinte ales nu-l poate îndeplini niciodată. Ea limitează formal setea de putere a politicienilor, deoarece prin ea funcţia supremă în stat este ocupată odată pentru totdeauna.”
    (Max Weber, economist german)

  3. Mai “obraz fin”….asta cu monarhia si mosierii e expirata…mai e un pic si se duce si Iliescu si voi tot diversiunea asta folositi….M a innebunit unu’ pe fb cu sustinerea pt monarhia constitutionala!Las o naibi de diversiune ..ca i la fel de proasta ca aia cu USL=PDL!!

  4. Sunt suparat..rau…Dupa ce liberalii ,dragi mie ,au adus la putere satanele portocalii…urmeaza s aduca dracii rosii…sa vezi ce o sa ni se aplece de Nastase si alti baroni….dar nu i nimic…iesim in strada pan’ gasim combinatia castigatoare pt cetateni.Cat despre psdisti… Victoras chiar imi place si mi da sperante !!!!

  5. pionieri si UTC-isti, voi chiar nu pricepeti ca in Romania nu exista culoare policita ? ceea ce avem azi in clasa politica reprezinta valul 3 si 4 al educatiei comuniste. Nu exista mai multe partide, nu sunt doctrine si programe pentru care sa existe continuitate si consecventa. Dupa cum scrieti cei de aici, se pare ca sunteti implicati in politica. Foarte bine ! eu va invit sa mai si cititi, studiati nu va limitati numai la ce ati invatat la Stefan Gheorghiu. Iar in incheiere va mai ofer ceva, o concluzie a lui Aristotel (aceasta fiind trasa cam in perioada 360-320 i.H.) “Tirania este guvernarea unuia ce domneste ca stapan peste asociatia politica” ! ……………cam perfect valabila la situatia zilelor noastre din Romania !

  6. @daniel Tu postacule cred ca nghiti zeama portocalie pe multi bani… voi,curvele pdliste aveti elite n breasla ….Roberta,leana si Sulfina…Andreea,Monica si Raluca..tot javre sunt si….mai sug si sangele poporului….JOS BASESCU SI ZDRENTELE LUI PORTOCALII!!!!!

Dă-i un răspuns lui danut Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.