Prefectura Ialomiţa controlează primăriile

19
Verificările sunt coordonate de subprefectul judeţului şi vizează modul în care edilii din Ialomiţa şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu.
Localitatea Valea Ciorii a fost prima pe listă, iar inspecţia a urmărit legalitatea actelor, organizarea şi funcţionarea comisiei locale de fond funciar şi modul în care primarul a delegat atribuţiunile de autoritate tutelară şi stare civilă.
Subprefectul Gigi Petre a declarat că în urma controlului concluziile sunt negative.
O altă localitate verificată de corpul de control al prefecturii este Vlădeni, iar rezultatele sunt tot negative, neregulile constatate fiind aproape aceleaşi ca la Valea Ciorii.
Elena Oancea, www.radiocampus.ro

19 comentarii

  1. Ma gandesc cum va iesi la Milosesti ca cea de pe functia de stare civila este un pic la munca in Spania ,ca de s-a micsorat salariul.Este plecata din luna decembrie de la inceputul lunii,iar salariul merge ca doar mama soacra e contabila.

  2. Nelu (de la ape?), in administratia psd a RO n-am vazut un psd-ist legat, avea grija de aspecte catalin voicu…Improasca cu noroi spre baronul de Arges, ca de atata trai bun i s-au ingrosat arterele ce alimenteaza muschiul inimii cu 90% (conform spuselor fostului senator psd serban bradisteanu,…care a facut si el ce-a putut cu fondurile ministerului sanatatii). Acu’ cica e victima politica, ha, ha, ha!

  3. Da si rezolva problema cum s-a rezolvat cand a fost prins la furat vicele primar.Adica ,nimic,este in continuare in functie.Si se mai zicea ca fostul primar nu a facut nimic,dar ma intreb actualul ce a facut?NIMIC…VORBE

  4. primul politician a fost condamnat pe vremea PSD

    gasca lui basescu a facut zid in jurul hoatei Monicai Ridzi, care se dadea cica bolnava dar s-a dus in Parlament sa se milogeasca… ca sa nu ii faca perchezitie procurorii in computer, pentru cautare de probe

    arestarea lui nicolescu a fost decisa de senatorul PDL Andrei acum 1 luna de zile (i-a spus direct lui Nicolescu ce o sa ii faca)

    halal justitie a ui basescu, kk-v-ati in ea

  5. Mi-aduc aminte, cu nostalgie, cum a mers gasca psd cu bivolaru, la parchet! Da’, pe vremea cand nastase era prim-minstru si ponta procuror, ha,ha, ha, cum o fi fost cu comenzile politice in justitie?

  6. Arestarea lui nicolescu, vechi baron psd de Arges, a fost decisa de probele administrate; …acu’, cine o fi ajuns cu ele la procuratura, astfel incat acestea sa nu fie uitate intr-un seif bine inchis, ei, asta-i alta problema.

  7. Mike, pentru pungile luate “spaga” in Arges pentru amarati, justitia a inceput sa functioneza destul de bine. Insa peste cateva luni va functiona mai bine pentru sifonarile de milioane de euro ale sefului tau de partid Marinica Cazacu. Si cu adevarat foarte bine pentru hotii de miliarde, Nutzy si Base. Si stii bine ce patesc cei ce sustin hotii actuali de la guvernare…….

  8. Mike, am auzit ca “reforma” mai dureaza 2 luni………………….metastazarivilar, sa vedem ce fund mai pupati. Sau importante sint limbile neobosite ca ale voastre, ca funduri veti gasi voi.

  9. CASA DIN MIHAILEANU: stii cum a votat ponta cand a fost vorba de ridzi? Edcvfr, ori ai puteri paranormale, ori esti un zvoner-raspandac imputit! Lucrezi in justitie si stim noi? Pa ce te bazezi in afirmatii, vericule? Piks, de la cine ai auzit ce sustii ca ai auzit? In afara de a improsca cu venin, ce mai stiti, lingai psd?

  10. edcvfr, da cei care i-au sustinut pe hotii de la fostele guvernari, ce-au patit? Cand sustii ca seful meu de partid ii cazacu marinica te inseli…amarnic, confunzi dorinta cu realitatea, ca o muiere oarecare.

  11. 1. in primul rand, un prefect PSD nu ar fi facut niciodata atata agitatie pentru legalitate, pentru ca nu legalitatea i-a interesat pe ei vreodata ci banu nenica

    2. fraierica de l-ati pus voi acolo face valuri ca sa iasa in evidenta, avand in caputul ala intentia de a candida ca primar la Slobozia. Deci nici pe voi pedelistilor legalitatea nu v-a interesat vreodata ci sa puneti laba pe toate functiile.

    3. romanul s-a prins ce poame sunteti si PDL, si PSD si mama dreacu, si nu o sa mai iasa l vot decat pe sume consistente. Am auzit ca PDL pregateste cel putin 100 lei de vot, ca de, e la guvernare. Sa vedem de unde dracu scot astialalti banii

    acum PSD are oameni mai multi si mai prezentabili decat voi in Ialomita. voi in schimb aveti doar cateva caricaturi (unele cu dosare la sertar, hai prescriptie – amr 100)

  12. mike, în sfarsit te-ai dovedit un macio adevarat! ti-ai dat arama pe faţa! esti cel mai tare, ai ajuns să injuri femeile… o muiere oarecare poate mai mult decat tine.

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.