Președintele CJI rămâne în arest și va fi suspendat din funcție

6

_DSC7008

Preşedintele Ciupercă şi directorul Vâlcan rămân în arest. Instanţa a respins contestaţia depusă de preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa privind arestul preventiv şi, conform procedurilor, Silvian Ciupercă va fi suspendat din funcţie.
În 48 de ore de la primirea deciziei definitive a instanţei, prefectul judeţului are termen pentru emiterea unui ordin de suspendare din funcţie pe durata arestului preventiv.
Joi sau vineri va fi convocată o şedinţă ,,de îndată“ în cadrul căreia se va alege prin vot secret un preşedinte interimar dintre cei doi vicepreşedinţi.
Ştefan Muşoiu sau Ioan Martin vor prelua atribuţiile de conducere ale Consiliului Judeţean Ialomiţa până pe 12 martie când expiră termenul arestului preventiv şi dacă acesta nu va mai fi prelungit de procurorii DNA.
Silvian Ciupercă este acuzat de luare de mită, instigare şi abuz în serviciu, instigare şi fals în înscrisuri oficiale, iar Cezar Vâlcan este cercetat pentru abuz în serviciu asimilat faptelor de corupţie.
În acelaşi dosar mai sunt anchetaţi reprezentanţii ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat şi Mariana Vişan, dar şi doi beneficiari ai proiectelor aflate în cercetarea DNA.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

6 comentarii

  1. este minunat cat de multe reusesc votantii sa inteleaga. cum se amesteca totul in mintea lor, cum ii invita pe politicieni sa-i manipuleze. trebuie doar sa le spuna: huo ciuperca. huo băsescu. huo udrea. huo tariceanu. huo ponta. huo boc. şi huo poate continua cu cine vreti. creierul mic si imbalsamat este sustinut puternic cu pumnul in piept. halal natiune! ii uram pe politicieni pt ca fura mai mult decat noi. 

  2. Slavă domnului că a venit ceasul să răspundă escrocii și hoții din politică! să se facă curățenie, că de când așteaptă toți românii sătui de hoție…
    Cu acest prilej, o sfătuim pe Otilia, să nu își mai bage coada în sistemul școlar și să stea dracului acasă.
    După ce ai vrut să te îmbogățești pe spinarea elevilor, ai încălcat legile, acum lucrezi împotriva partidului. Ai mare grijă, că o să zbori, idioată obeză.
    Și vrei să tragi și pe alții, nevinovați, după tine…
    Dacă nu mă crezi, întreabă-l pe prietenul tău contra naturii.

Lăsați un mesaj