Preţ autorizat la apă

0

Societatea URBAN furnizează apă în localităţile din regiunea periurbană Slobozia la un preţ unitar, de 2 lei şi 14 bani. Pentru consumatorii din municipiul reşedinţa de judeţ, costul pentru un metru cub de apă a crescut cu 0,03 lei.
Tariful a fost recomandat de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare, instituţie care reglementează preţul serviciului pentru apa potabilă furnizată. Disputa din cadrul consiliului local a constituit-o titulatura de apă potabilă versus apă tratată.
Pentru a potoli polemica dintre consilierii PSD şi PDL-PNL, consilierul social democrat, Cornel Vasile, le-a explicat colegilor de opoziţie logica demersului, însă nelămuririle din tabăra democrat liberală au continuat cu întrebări referitoare la sursa alternativă de apă de suprafaţă, pentru care ANRSC a refuzat să avizeze un preţ. Consilierul PDL, Gabriela Petre, a opinat ca majorarea, chiar dacă infimă, pică prost pentru cetăţenii municipiului reşedinţă de judeţ.
Pentru a lămuri nedumeririle privind modalitatea de stabilire a preţurilor pentru apă, canal şi epurare, prefectul Mădălin Teculescu, prezent la dezbaterile şedinţei, a anunţat că va solicita toate avizele Autorităţii Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare emise către societatea furnizoare. Tarifele practicate acum de URBAN sunt de 2,14 lei pentru un metru cub de apă, 1,61 lei pentru canal şi 0,62 lei pentru epurare.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.