Prevenirea infracţionalităţii stradale se află în atenţia poliţiştilor ialomiţeni

0

Efective ale Poliţiei Oraşului Ţăndărei şi o echipă de jandarmi au organizat şi executat în comun o astfel de acţiune, în cadrul careia poliţiştii au legitimat 27 de persoane, au controlat 21 de autovehicule şi au aplicat 9 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi ce însumează 2.700 lei.

Acţiunea s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute în Ţăndărei şi în plasă au căzut şi cinci adolescenţi care furau fier vechi.

Aceştia au fost prinşi în flagrant, în timp ce transportau cu un atelaj hipo mai multe materiale metalice. În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că bunurile transportate au fost sustrase de către suspecţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, toţi din Ţăndărei, de la o fermă legumicolă din zonă. Prin extinderea cercetărilor, anchetatorii au stabilit că cei cinci au mai sustras de la o societate comercială din aceeaşi localitate, două plăci de metal şi trei ţevi metalice.

Bunurile, în valoare totală de 900 lei, au fost recuperate şi restituite părţilor păgubite.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Elena Oancea

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.