Prima zi de scoala – dar nu pentru toti

2

Elevii care locuiesc la fermele din Baltă, lângă Feteşti, au început cu stângul noul an şcolar. Taxa de 35 de lei la pod a împiedicat microbuzul şcolar să transporte elevii către şcoală.

Cum situaţia nu a fost prevăzută nici de primărie şi nici de inspectoratul şcolar, cei 10 copii care ar fi trebuit să înceapă astăzi şcoala, vor rămâne în vacanţă până când ministrul transporturilor va admite aceeaşi excepţie şi pentru transportul lor ca şi pentru maşinile de intervenţie ale pompierilor, ambulanţei sau poliţiei.

Deputatul din colegiul unu Feteşti-Ţăndărei, Cristina Pocora, a semnalat cazul ministrului Berceanu şi a transmis astăzi scrisori deschise pentru miniştrii educaţiei şi transporturilor, pentru a rezolva acest caz particular al elevilor ialomiţeni opriţi de bariera din staţia de taxare către şcoală.

În opinia parlamentarului liberal, ministrul transporturilor ar putea reglementa chiar şi astăzi situaţia pentru transportul elevilor din Baltă pentru a ajunge la şcoala în Feteşti.

Clementina Tudor

2 comentarii

Lăsați un mesaj