Primăria Slobozia a fost folosită de inculpatul Viorel Duţu ca paravan

8

Picture 6903

Primăria Slobozia a fost folosită de inculpatul Viorel Duţu ca paravan pentru afacerile sale ilegale.
Până în prezent, anchetatorii au stabilit că, în ultimii 3 ani, acesta împreună cu alţi 4 învinuiţi au indus în eroare funcţionarii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor şi au înscris în mod nelegal mai multe autoturisme de lux, prin folosirea de documente falsificate, prin care se atesta în mod nereal că acestea figurează înregistrate în evidenţele fiscale ale Primăriei municipiului Slobozia.
Totodată există indicii că inculpatul DUŢU VIOREL DANIEL, zis Pralea, în perioada 2011-2013 a contrafăcut semnătura mai multor persoane, aplicată pe fişele de înmatriculare şi contracte de vânzare cumpărare a unor autovehicule.
Procurorii au mai reţinut că individul a acordat împrumuturi cu camătă mai multor persoane din Ialomiţa şi Bucureşti, iar în vederea recuperării sumelor de bani acordate cu titlu de camătă, inculpatul l-a instigat pe unul dintre oamenii lui să exercite acte de violenţă fizică asupra unei părţi vătămate.
Activităţile de cercetare continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii penale.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

8 comentarii

  1. Titlul este gresit ,primaria prin salariati sai (inclusiv dl Stoica ) au contribuit la activitatea infractionala a lui DUŢU VIOREL DANIEL.Cert este ca serviciile acordate de primarie nu au fost pro bono ci contra cost.

  2. Usl-asii care au condus si conduc primaria Slobozia sunt hoti, mincinosi si incompetenti. In loc de auditul promis prostilor si leprelor care i-au votat, ce descoperim? Cine vrea probe despre INCOMPETENTA lui stoica&co, ia sa vedem?

  3. Pdliştii care nu au condus, nu conduc şi nu vor conduce primăria Slobozia, cum sunt..măi Constantine? Votanţii sunt cam la fel ..şi la unii şi la ceilalţi))

  4. In 2014 doar prostii si leprele voteaza psd/usl, este clar asta. Cat despre pdl, sau alt partid cara n-a condus la Slobozia, de ce sa discutam? Ca sa abatem atentia de la mizeria pe care o reprezinta usl/psd= hoti, mincinosi, incompetenti! Oricum, a-i considera pe toti alegatorii o apa si un pamant tine de mentalitatea baronilor psd, toata lumea stie cum gandesc liderii ,,social-democrati,, !

  5. Colcaie de viermi infractori peste tot,iar USL profita de infantilitatea si credulitatea alegatorilor lor pentru a perpetua acest fapt,este ocrotitorul declarat al coruptiei,este opozantul declarat al justitiei drepte.Voiculescu ,cu sentinta de 5 ani cu executare ,este in momentul disperat de a face joc de glezne pe tusa Rahovei.Daca nu a putut incaleca justitia ,macar sa impinga niste amendamente neconstitutionale la codul penal in vederea lustratiei .Fara scrupule sacrifica interesele cetatenilor romani

  6. În 2014 nu-s alegeri locale, Constantine)) Cred că şi-n 2014 vom fi vreo 70% de “lepre şi proşti”, sau poate90%)) Trebuie să fii deştept rău, să votezi cu EBA sau Macovei))))))))

  7. salariatii fiind unu singur,betivu de tanase catalin,care zi de zi la ora 12 manca pe banii lu viorel la atlantic(se pot scoate filmari din 2011 2012),acesta pentru un meniu care costa circa 15 ron si o cinste de cca 50 100 ron elibera fiscal si punea stampila.stiu din  surse sigure,doar sunt vecin cu el la sl noua si ai vedeam sambata la gratare,dar cum primaria doarme,catalin mai incaseaza poate  3 4 ani spaga pana se pensioneaza(daca nu moare de ciroza)

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.