Primăria Urziceni va efectua în perioada 22-24 februarie plăţile către solicitanţii de subvenţii la încălzirea cu lemne, alţii decât beneficiarii de ajutor social

0

Important de reţinut de către cei în cauză este faptul că trebuie să se prezinte la casieria primăriei, doar în intervalul amintit, ulterior datei de 24 februarie banii nedistribuiţi urmând a fi retrimişi în conturile trezoreriei.

Cuantumul ajutorului respectiv este cuprins între 16 şi 54 de lei de familie, în funcţie de nivelul veniturilor, iar banii, aferenţi lunii decembrie, vor putea fi ridicaţi de la casieria primăriei pe baza actului de identitate al solicitantului.

În acelaşi interval de timp vor putea intra în posesia sumelor cuvenite şi cei 40 de beneficiari care din diverse motive nu au reuşit acest lucru luna trecută.

Ministerul Muncii, Familiei, Familiei şi Protecţiei Sociale a decis în luna septembrie ca plata ajutoarelor pentru sezonul rece 2009 -2010 să se facă lunar şi nu integral la începutul perioadei, decizia fiind motivată de faptul că în bugetul pentru anul 2009 nu a fost asigurată suma necesară plăţii subvenţiilor.

Robert -Viorel Dincă

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.