Procent de peste 55% promovabilitate la bacalaureat în Ialomița

1

_DSC5693

Peste 55% dintre absolvenţii de liceu din Ialomiţa, care s-au înscris la sesiunea de vară a bacalaureatului, au reuşit să promoveze examenul maturităţii. 
Procentul este mai mic faţă de anul trecut, însă reprezentanţii Inspectoratului Şcolar judeţean precizează că mulţi dintre cei picaţi sunt din promoţiile anterioare, din seria curentă peste 60% dintre candidaţi reuşind să promoveze examenul maturităţii.
Pe primul loc se situează Colegiul Național Mihai Viteazul, cu un procent de 92,52%, pe locul doi Seminarul Teologic Sf. Ioan Gură de Aur, cu 88,89% (dar cu 100% din seria curentă), și pe locul trei Liceul de Arte, cu 84,89%.
La polul opus, se află liceele din Griviţa, Căzăneşti, Mihail Kogalniceanu şi Tehnologic Urziceni, de unde nu a fost declarat admis nici un absolvent. 

Contestaţiile se pot depune astăzi, până la ora 16, iar rezultatele finale pentru sesiunea de vară a bacalaureatului se vor afişa vineri, 11 iulie.

Alexandra Alexe, www.radiocampus.robac 2914 IL.xls

sursa tabel: www.urziceniultau.ro

1 comentariu

  1. La Cazanesti,toti profesorii au avut doar un elev in clasa ?Unii zic ca la presiunea Inspectoratului scolar,pentru a da bine la statistica,elevilor li s-a cerut sa nu se prezinte ,cu promisiune ca vor lua in toamna sau in primavara !Ce spun inregistrarile ???

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.