Procurorul șef Cătălin Hristescu – vizat de o anchetă a DNA

6

catalin hristescu

Prim procurorul Parchetului Judeţean Ialomiţa este cercetat pentru fapte de corupţie.
Conform unui comunicat de presă, DNA Bucureşti efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie de către un magistrat procuror de la o unitate de parchet din Slobozia.
În cursul dimineţii au fost făcute percheziţii domiciliare în Ansamblul PECO, unde locuieşte procurorul Cătălin Hristescu, dar şi în cartierul rezidenţial în care acesta are o vilă în construcţie.
Anchetatorii beneficiază de sprijin din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
Prim procurorul Hristescu a fost audiat la birou, iar structura centrală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie a comunicat că va oferi detalii suplimentare când împrejurările vor permite transmiterea acestora.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

6 comentarii

  1. Am comentat o dată….da-ţi fac ţie un update! După cum prezintă băsistele RL şi EVZ..cred că pe seară, Cătălin primeşte o reţinere de 24…şi mâine o vacanţă de 29 de zile))Dar tot răul spre binele lui…alcoolul dăunează grav sănătăţii..şi-n vacanţa asta se serveşte doar apă plată ))După ce scrie şi Cătălin vreo amintire din civilie…cred c-o să vină DNA şi după ceva judecători şi politicieni)) Şi binenţeles că Băsescu-i de vină…şi CSM cel independent şi DnAul smecherit de atâta băsism şi securism))

  2. Spuneți că persoana din imagine este procuror!!! ??? Vedeți ce înseamnă dacă nu se face o selecție riguroasă înainte de admitere într-o facultate?. Această persoană arată a infractor de la periferia Manhattanului!!!

  3. astept poate DNA Bucuresti, care dupa cum se pare si asta  cred si eu fac treaba buna, vor gasi ceva legat si de abuzurile celor trei procurori Cristudor Hristescu si Tedi ce au intervenit in favoare unui anumit Oprea Vily si au condamnat niste oameni nevinovati. NU AM MAI AUZIT NIMIC DE PERSOANELE CARE AU CASTIGAT FICTIV LA UN CAZINOU.

      DNA BUCURESTI ? NU STITI NIMIC DE DOSARUL CU PERSOANELE FICTIVE CE AU CASTIGAT FICTIV LA CAZINOUL DIN SLOBOZIA?

       PACAT, SUNT PESTE 100 DE PERSOANE LA CARE S-AU FOLOSIT DATE CU CARACTER PERSONAL FARA STIREA LOR.

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.