Provocare europeana

0

Liceele din Ialomita sunt provocate la o competitie europeana. Concursul EUROSCOALA este organizat cu ocazia implinirii a 30 de ani de la primele alegeri europene directe si se adreseaza tuturor liceelor din tara. 

Prima etapă a concursului naţional Euroscola va avea loc între 7 martie şi 7 iunie 2009. Liceele care doresc să participe la competiţie trebuie ca în această perioadă să organizeze şi să implementeze un eveniment legat de alegerile europene 2009, destinat unui anumit public ţintă din comunitatea lor. Transmiterea proiectelor şi a materialelor privind implementarea lor se va face prin scrisoare recomandată până la data de 1 iulie 2009 -data poştei, pe adresa poştală a Biroului de Informare. Un liceu va trimite un singur proiect de eveniment, cele care vor trimite mai multe vor fi eliminate din competiţie.   A doua etapă a concursului naţional va avea loc între 1 septembrie şi 15 octombrie 2009. La data de 1 septembrie 2009, vor fi anunţate cele 50 de proiecte câştigătoare ale primei etape. În etapa a doua, cele 50 de licee vor primi o temă de eseu privind Parlamentul European, eseu pe care îl vor elabora în limba engleză sau franceză şi îl vor trimite la Biroul de Informare prin scrisoare recomandată până cel mai târziu la data de 15 octombrie 2009 .  

Primele licee clasate în urma cumulului de puncte obţinute în etapa 1 şi a 2-a vor participa la evenimentele Euroscola de la Strasbourg din cursul anului 2010.  

Clementina Tudor

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.