Concentrare de forţe la începutul acestei luni în Ialomiţa, sub coordonarea Inspectoratului General al Poliţie Române.
Peste 350 de poliţişti de ordine publică, rutierişti, agenţi de investigaţii criminale, poliţişti de la transporturi şi jandarmi au patrulat sudul ţării pentru prevenirea unor evenimente stradale de amploare.
Oamenii legii au dat circa 300 de amenzi la regimul circulaţiei pe drumurile publice, 50 pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, iar 14 la Legea privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Valoarea totală a contravenţiilor s-a apropiat de 85 de mii de lei.
La Slobozia au fost depistaţi doi cetăţeni moldoveni care nu au respectat scopul pentru care le-a fost acordată viza de intrare în România şi un tânăr de 26 de ani care purta şi folosea fără drept un pistol cu bile de cauciuc.
Asupra faptului a fost surprins şi un bărbat de 45 de ani care ridica de la o societate de curierat rapid trei colete, în care se aflau 20.000 de ţigarete, timbrate în Ucraina. În lipsa actelor de provenienţă, ţigaretele au fost confiscate iar bărbatul este cercetat.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro