Regal de pătrățele

1

radu ulici - Copy

Spectacol de muşchi la Slobozia. Campionatul naţional de fitness şi culturism a adus pe scena casei de cultură a sindicatelor 140 de sportivi din toată ţara. Ialomiţa a avut 3 participanţi, iar titlul de Campion naţional absolut a fost câştigat de Radu Ulici din Arad.
Slobozia îi poartă noroc culturistului arădean. Radu Ulici a obţinut primul titlu în 2011, tot la Slobozia, dar după 3 ani de pregătire pentru marea performanţă, sportivul este hotărât să emigreze într-o ţară care să-i respecte munca.
audio Radu ULICI
Preşedintele clubului SATORI, Cristian URSU, apreciază că ediţia campionatului naţional de fitness şi culturism a fost o reuşită din punct de vedere organizatoric şi al participării.
Slobozia a avut participanţi la masters 50-59 de ani, categoria +80 de kg, unde Dan Drăgănescu a obţinut locul 3, la masters 40-49 ani, categoria +90 de kg, unde Nicu Iordache s-a situat pe locul 4, şi la juniori mari, tot locul 4 prin Casian Ciuta la juniori mari +80 de kg.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

1 comentariu

Lăsați un mesaj