Retrocedare din parcul central al Urziceniului

0

_DSC0035

Retrocedare cu cântec, la Urziceni! O familie a revendicat în instanţă 560 de metri pătraţi din parcul central al municipiului, iar în urma refuzului de a primi aceeaşi suprafaţă într-o altă zonă a oraşului, consilierii locali s-au exprimat ieri asupra amendamentului propus de primar privind obligarea moştenitorilor de a păstra destinaţia de locuinţă a terenului:
audio Constantin SAVA 1
În opinia consilierului PSD Ion Dumitrescu s-a ajuns la retrocedarea unei suprafeţe însemnate din parcul central din cauza eşuării negocierilor între administraţia locală şi familia care a revendicat locul casei părinteşti:
audio Ion DUMITRESCU
Cum vendetele politice se acutizează în preajma scrutinelor electorale, Constantin SAVA a acuzat opoziţia de interes direct în această retrocedare:
audio Constantin SAVA 2
Persoana direct vizată de acuzaţiile primarului de la Urziceni, unul dintre consilierii locali ai PSD, a lipsit de la această şedinţă, iar acuzaţiile rămân fără acoperire până la proba contrarie. Cei mai mulţi dintre consilierii locali s-au abţinut de la votul acestui proiect de hotărâre. Specificaţia expresă privind menţinerea destinaţiei de locuinţă a terenului NU poate excede legilor privind proprietatea şi poate fi atacată oricând în instanţă. 
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.