După o vacanţă de aproape 2 luni, handbalistele antrenate de Marian Simion au revenit la pregătire, în vederea sezonului 2010-2011, care debutează în septembrie. Distribuţia lotului nu a afişat nici un nume nou. Singurele aşa-zise noutăţi au fost Ioana Mazilu şi Ionela Chiru, revenită de la Universitatea Târgovişte, Simona Striblea, întoarsă după împrumutul la Spartac Bucureşti şi junioarele Roxana Chiriţă şi Georgiana Bodeanu. Alexandra Drăghia şi Marie-Jeanne Kanda, sportive care aparţin şi ele Sloboziei, vor fi împrumutate la alte echipe. Un capitol aparte îl reprezintă Monica Ştefan şi Mihaela Stănciulescu, handbaliste care aparţin de Tomis Constanţa şi au jucat până acum sub formă de împrumut la CSM Slobozia.
De la reunire a lipsit nemotivat Raluca Băcăoanu. Pivotul CSM Slobozia mai are contract cu gruparea ialomiţeană încă doi ani şi, dacă nu se va prezenta la lot, riscă suspendarea.
Ionuţ Văgăonescu, www.radiocampus.ro