Salvatorul Gabriel Boitan este plâns de colegi

6

POZA BOITAN gradat doliu

Pompierul de la Feteşti, mort în misiunea de salvare, a fost poliţist. Gabriel Boitan a plecat din Poliţie din motive familiale şi raţiuni economice, în urmă cu 5 ani. El a lucrat la ordine publică, iar foştii şi actualii colegi sunt înmărmuriţi de soarta crudă pe care acesta a avut-o.
Pompierul Gabriel Boitan a fost lovit în piept de un parapet de susţinere a malurilor de pământ. Timp de o oră s-a încercat resuscitarea salvatorului dar acesta nu a mai răspuns la niciuna din manevrele aplicate.

Pompierii îşi plâng colegul dispărut
Pompierii ialomiţeni îşi plâng colegul dispărut. Gabriel Boitan a primit post mortem gradul de sublocotenent.
Biroul de presă al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a transmis un comunicat prin care precizează că, în cei cinci ani de carieră ca pompier salvator, Gabriel Boitan a participat la numeroase intervenţii, aflându-se permanent la datorie, oferind tuturor un exemplu de curaj, profesionalism şi dăruire, dovedite în numeroasele misiuni, cărora li s-a dedicat trup şi suflet.
Conducerea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţe apreciază că, înfruntând natura dezlănţuită, luptând cu focul ori răzbind prin gerul năprasnic şi nămeţii iernii pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în suferinţă, Gabriel Boitan a dovedit o comportare exemplară, demnă de un adevărat pompier salvator. El va fi înmormântat cu onoruri militare.

Și jandarmii deplâng soarta colegului pompier mort la datorie
Jandarmii ialomiţeni deplâng soarta colegului pompier care a pierit în misiune şi aduc un ultim omagiu sacrificiului plătit de acesta profesiei de salvator.
Gabriel Boitan va fi mâine însoţit pe ultimul drum de reprezentanţii tuturor armelor din Ministerul Afacerilor Interne.
Subofiţerul va fi depus sâmbătă dimineaţă la capela de pe strada Sirenei. Slujba de înmormântare va fi oficiată la ora 13, după care cortegiul funerar va fi purtat prin cartierul unde pompierul a locuit.
El va fi înmormântat în cavoul familiei din curtea bisericii Sfântul Ilie din Feteşti.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

6 comentarii

  1. Sincere condoleante familiei indurerate. Cei de la ISUJ merita respectul tututor. Copii sper sa invete din greselile tatului lor.
    Dumnezeu sa-l ierte.

  2. Si atat…………………in maxim 7 zile toata lumea il va uita,imi e urat de fenomenul asta,fala,parada,imagine…………..si tragicul de acum incepe cu 2 copii orfani…………pacat.DE CE DOAMNE DUMNEZEULE NU IEI JAVRELE DE LANGA NOI? ca sunt destule…………….DAR NU,DOAMNE DUMNEZEUL MEU CA TU II IEI PE CEI BUNI SI LASI LEPRELE PE PAMANT………

  3. Se gândește vreunul din cei care conduc ministerul ăsta și cărora li se dă onorul și se scoate drapelul când vizitează o unitate cum e când mori la 41 de ani, când mai ai o mulțime de lucuri de făcut?
    Cum e când ți se întunecă privirea și știi că asta e finalul?
    Cum e când pentru o fracțiune de secundă, poate, înainte de beznă, tăcere, și adâncă nemișcare, te gândești că nu ai apucat să-ți vezi copii mari, să dansezi la nunta lor?
    Sau te gândești că poate de dimineață, când ai plecat la slujbă, erai nervos din cine știe ce motive și nu i-ai spus soției că o iubești și nu ai sărutat-o…?
    Sau poate nu mai e nici un gând, e doar nevoia imperioasă de a respira, durerea cruntă a oaselor strivite… blestemul pe care îl arunci asupra tuturor celor care vor continua să trăiască, indiferenți la durerea ta insuportabilă din secunda aceea…
    Dumnezeu să-l odihnească…

  4. ar trebui ca copii sa primeasca pensie alimentar pana cand termina liceul,si sa i se ridice acestui om care nu mai este printre noi monument fiindca el si-a dat viata pentru o alta viata.Aasta inseamna sa iti dai viata pentru oameni. dumnezeu sa il odihneasca

  5. nam mai auzit pana acum sa intri sa salvezi viata altor pers fara sa te ganesti la propria viata a ta….adevarat erouuuuuuuu….dar pacat k numai e printre noi…ai dreptate adela chiar merita monument….condoleante fam,sa fiti tari si tot binele sal aveti din lume…chiar nam cuvinte…dumnezeu sal odihneasca.

Dă-i un răspuns lui adela Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.