Sanitas contraatacă

0

Membrii SANITAS din teritoriu fac presiuni asupra federaţiei sindicale pentru a rezolva favorabil deficitul financiar din sănătate.

Sindicaliştii se tem că de luna viitoare, angajaţii din sistemul medical vor pleca în ziua de salariu fără bani în buzunar.

Reprezentantul SANITAS din Ialomiţa, Valentin Spătărelu, spune că mâine se vor întâlni la Bucureşti cei 11 membri ai biroului executiv pentru a decide asupra programului de proteste. Contrar asigurărilor ministrului sănătăţii, că la sănătate va fi o rectificare pozitivă, în realitate s-a întâmplat exact invers.

Pentru a fi siguri de bunele intenţii ale reprezentanţilor ministerului, sindicaliştii din teritoriu vor programa protestele după ziua de salariu.

Nemulţumiri faţă de gradul de finanţare al serviciilor din sănătate au şi angajaţii de la AMBULANŢA. Deocamdată, protestul anunţat pentru azi dimineaţa a fost amânat, iar sindicaliştii ambulanţierilor au intrat la negocieri cu reprezentanţii ministerului.

Clementina Tudor

Lăsați un mesaj