Sărbătoarea cadrelor didactice

21

DSC_2302

Peste 100 de cadre didactice au participat astăzi la o recepţie oferită de Consiliul Judeţean Ialomiţa cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Profesori şi învăţători pensionari s-au reîntâlnit pentru al doilea an consecutiv la evenimentul organizat în cinstea lor.
audio 1
Ambiţia reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Ialomiţa este ca şcoala să redevină ce a fost – o instituţie de prestigiu. Inspectorul general şcolar, Otilia Dumitru, are convingerea că ,,numai o şcoală bună poate asigura un viitor bun“:
audio 2
Profesor de limba română, doamna Ecaterina Stroe le transmite mai tinerilor colegi că viaţa la catedră presupune dăruire pentru elevi şi rigoare faţă de sine:
audio 3
Mulţi dintre dascălii pensionari mai sunt încă la catedră şi pregătesc cu entuziasm generaţiile actuale pentru admiterea la liceu şi chiar la facultate.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

21 comentarii

  1. ciuperca e cadru didactic? a, trebuie sa vedem moaca faraonului cu aposolut orce ocazie.. mai omule,tu iti dai seama ca faci ce faceau aia cu ceausescu,de-i vedeam prezenta absolut oriunde?
    ce, nu puteai sa iei un unghi in care sa nu apara si el? mi se pare ca esti cam roscat de un timp.

  2. ce dracu apare ciuperca asta peste tot? nu s-a multumit cu un judet distrus si din ce in ce mai depopulat? ce dracu tot ii faceti poze? la mititica cu el si cu psd-ul lui. conduce judetul asta de peste 8 ani si totul merge din ce in ce mai prost. astept postacii cretinoizi uslinosi sa-l slaveasca si sa aruce cu noroi in cei ce vad realitatea.

  3. Se numeste presa, nea Gheo. Respectivul e ceea ce prin alte tari cu clasa politica s-ar putea numi demnitar. Cum la noi adunatura ce conduce tara de muuulti ani nu are pic de clasa si nimic demn o sa-i spunem doar subiect de presa. Oi fi vrut mata un cadru cu Nea Nimeni de Nicaieri dar nu asa functioneaza presa. Sau esti dumneata cam violet/portocaliu/verde samd ca sa judec cu aceeasi masura?

    • adaug la ce a spus Haiku si recomandarea sa cititi cine a organizat receptia. Ati ajuns ca prietenul Mike, care nu-si regasea prietenii portocalii in stirile noastre: pai, daca nu faceau nimic??? Spuneti-mi cine a mai auzit de ei din 10 decembrie incoace? Ce am putea scrie despre ei?

  4. Adicatelea, ai vrea ca prietenii portocalii sa organizeze sindrofii? Sa fie acum momentul potrivit, in Postul Craciunului? Mai bine s-o lasam pe madam otilia dumitru si penalii de la BAC 2012 sa sarbatoreasca reusitele invatamantului ialomitean!…,,Ambiţia reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Ialomiţa este ca şcoala să redevină ce a fost – o instituţie de prestigiu”- CU AJUTORUL PENSIONARILOR, bre? Ha, ha, ha…Multi dintre actualii elevi, pregatiti cu entuziasm de dascalii pensionari, ce inca mai sunt la categra, dupa cum ne informati, SUNT SEMIANALFABETI! De ce despre ultima manarie, a numitei ecaterina andronescu-abramburica, in beneficiul dinozaurilor din invatamant, nu spuneti nimic? Imi dati voie mie?

    O ordonanţă de urgenţă aprobată marţi, în ultima şedinţă a Guvernului victor ponta 1, iniţiată de ministrul ecaterina andronescu pe ultima sută de metri a mandatului său, modifică fundamental Legea Educaţiei Naţionale (LEN), intrată în vigoare în 2011, sub coordonarea lui Daniel Funeriu. Principalele modificări aduse de ordonanţa de urgenţă publicată în Monitorul Oficial din 19 decembrie 2012 marchează practic revenirea la sistemul de învăţământ anterior, în care rectorii universităţilor pot ocupa şi funcţii ca cea de parlamentar şi de demnitate publică, cu excepţia membrilor Executivului şi a secretarilor de stat, fără a risca să intre în incompatibilitate. Asta după ce, anul trecut, mai mulţi rectori, printre care şi andronescu, au intrat în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate fiind acuzaţi de incompatibilitate pentru că ocupau şi funcţia de parlamentar. În prezent, ecaterina andronescu se judecă cu ANI, după ce a atacat cu recurs decizia Curţii de Apel Bucureşti, care a dat dreptate inspectorilor de integritate. De altfel, modificările introduse nu o salvează pe ecaterina andronescu de procesul cu ANI, întrucât acestea nu se aplică retroactiv. Mai mult, rectorii pot deţine funcţii de conducere în partidele politice, iar cei care ajung la vârsta de pensionare îşi vor putea păstra şi funcţia din universităţi. În plus, profesorii universitari pot să coordoneze la doctorat oricâţi studenţi aprobă senatul universităţii şi nu maximum 8, cum era în LEN, mai prevede ordonanţa de urgenţă. Actul normativ a fost trecut de andronescu prin Guvern fără nicio consultare publică prealabilă, aşa cum prevede legea, nefiind publicată pe site-ul oficial al Ministerului Educaţiei.
    Astfel, potrivit Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, în cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative autoritatea administraţiei publice are obligaţia să publice un anunţ referitor la această acţiune în site-ul propriu, să-l afişeze la sediul propriu, într-un spaţiu accesibil publicului, şi să-l transmită către mass-media centrală sau locală, după caz. ”Anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoştinţa publicului cu cel puţin 30 de zile înainte de supunerea spre analiză, avizare şi adoptare de către autorităţile publice”, prevede legea. Secretarul de stat pentru învăţământul universitar în Ministerul Educaţiei, gigel paraschiv, a explicat că ”textul ordonanţei nu a fost publicat pe site-ul ministerului pentru că a fost la avizat, când nu ai toate avizele nu poţi să o publici”.Ha, ha, ha!
    Principalele modificări introduse prin ordonanţa promovată de andronescu:
    – cei care ocupă o funcţie de conducere sau de demnitate publică vor putea să fie în paralel şi rectori, cu excepţia membrilor executivului sau a secretarilor de stat, care vor fi obligaţi să se suspende din funcţia de rector pe durata mandatului guvernamental (în cazul Guvernului ponta 2, există doi miniştri propuşi – mihnea costoiu şi remus pricopie care sunt şi rectori, la Politehnica Bucureşti, respectiv Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administraţie)
    – profesorii universitari vor putea să ocupe funcţii de conducere în toate universităţile, fie de stat, particulare sau confesionale, chiar dacă au ajuns la vârsta pensionării sau sunt pensionari;
    – cei care sunt în conducerea unui partid politic vor putea ocupa şi funcţia de rector după ce a fost aprobată această ordonanţă de urgenţă;
    – profesorii universitari vor putea coordona la Doctorat oricâţi studenţi-doctoranzi aprobă senatul universitar, fiind eliminată cifra maximă de 8 studenţi/profesor introdusă de LEN
    – condiţii relaxate pentru profesorii universitari care au peste 65 de ani astfel încât să poată conduce studenţi-doctoranzi;
    – dispare Atestatul de Abilitare dintre condiţiile pentru ocuparea funcţiei de profesor universitar, iar termenul de ”abilitare” devine: ”certificarea calităţii unei persoane de a conduce lucrări de doctorat”, fiind eliminată condiţia referitoare la ”ocuparea funcţiei didactice şi de cercetare de profesor universitar”
    – în preuniversitar, profesorii cu gradul didactic I sau cu titlul ştiinţific de doctor pot fi menţinuţi, cu aprobarea anuală a consiliului de administraţie, ca titulari în funcţia didactică până la trei ani peste vârsta de pensionare, la cerere;
    – un profesor titular din preuniversitar va putea să depăşească norma didactică minimă;
    – se modifică din temelii regulile de organizare şi de alegere a conducerii Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), instituţia care acreditează universităţile şi care realizează clasificarea facultăţilor;
    – eşalonarea plăţii sumelor restante câştigate de profesori prin hotărâri judecătoreşti;
    – ”privatizarea” institutelor de cercetare, care vor putea trece în subordinea universităţilor;

    Inspectorii de integritate au anunţat public în iunie 2011 că ecaterina andronescu a fost incompatibilă în perioada când a fost şi rector al Universităţii Politehnică din Bucureşti şi senator PSD, dar şi vicepreşedinte al partidului. ecaterina andronescu a contestat decizia, iar Curtea de Apel Bucureşti i-a dat respins iniţial cererea de suspendare a deciziei Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), decizie atacată cu recurs de oficial. Alături de andronescu, ANI a stabilit în iunie 2011 că şi alţi trei parlamentari care sunt si rectori, florian popa, nicolae robu si stefan iosif dragulescu, se află în incompatibilitate în raport cu prevederile noii Legi a Educaţiei. În 2 mai 2012, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţa că a sesizat Parchetul instanţei supreme în cazul andronescu pentru conflict de interese, deoarece în timpul mandatului de ministru al Educaţiei a fost şi manager în cadrul unui proiect POSDRU, funcţie în baza căreia a încasat aproape 40.000 de lei. ANI preciza că, în perioada 12 februarie 2009 – 30 septembrie 2009, mandatul ecaterinei andronescu de rector şi ordonator de credite al Universităţii Politehnica din Bucureşti a fost întrerupt pentru îndeplinirea funcţiei de ministru al Educaţiei. ecaterina andronescu a câştigat la Curtea de Apel Bucureşti procesul cu Agenţia Naţională de Integritate privind conflictul de interese, instanţa dispunând anularea deciziei ANI potrivit căreia andronescu a fost în timpul mandatului de ministru al Educaţiei şi manager în cadrul unui proiect. Potrivit ANI, în perioada îndeplinirii funcţiei de ministru, andronescu nu s-a suspendat din funcţia de manager de proiect. În aceste condiţii, ANI susţinea că andronescu a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, ca urmare a obţinerii unui beneficiu patrimonial şi a semnării documentelor din cadrul proiectului. Ecaterina andronescu declara atunci că până la ieşirea din mandatul de ministru al Educaţiei nu a luat niciun leu din proiectul cu fonduri structurale, iar în 2010 a primit de la Agenţie un verdict din care rezultă că nu este incompatibilă.
    Sarbatoriti mai, hai, hai!

  5. Oh, daaaaaaa. Avem cate o dovada a ineficientei sistemului de invatamant romanesc ori de cate ori fostul tanar prefect PDL-ist posteaza cate ceva pe Facebook. Daca Ponta a luat un doctorat pe sest, omul asta a luat degeaba diploma de scoala generala. N’est pas, Mikey? Vad ca esti pe bune cu PDL, fa-i omului un bine si corecteaza-i toate textele inainte sa ajunga sub ochii publicului. Sunt convins ca nu e singurul semianalfabet din politica locala dar macar ceilalti sunt suficient de isteti incat sa nu iasa in fata.

  6. Domnilor, materialul si discutia este despre paranghelia lui ciuperca cu profesorii si invatatorii pensionari, in Postul Craciunului! N’est pas?…Cat despre ,,alfabeti”-distractiv termenul, las’ ca mincinosii vor aloca 6% din Bugetul RO pentru invatamant,… la Pastele Cailor, ha, ha, ha, prosti ai prostilor de votanti usl! Au atacat guvernul PD-L de nenumarate ori, plagiatorii, puturosii si mincinosii sa dovedeasca acu’ de ce sunt in stare!!! Lasati oamenii PD-L, tovarasi, haideti sa ne concentram pe cei care ne vor face viata mai bune, in 2013, ha, ha, ha…

  7. Cred ca este corect sa ne referim aici si la Remus Pricopie, noul ministru al invatamantului. În CV, acesta şi-a trecut studii de Politici publice în învăţământul superior, la George Washington University, în perioada 2003-2004. Doar că, surpriză, reprezentanţii universităţii au transmis un e-mail prin care spun că Remus Pricopie nu apare în baza de date ca având cursuri finalizate la instituţia în cauză în acea perioadă. Nici la o verificare ulterioară în arhivă, reprezentanţii Universităţii nu au putut confirma studiile ministrului. Asadar, ASTA IN CE LIGA JOACA, in timp ce alti DOAR se pregatesc…

  8. Lasa ca au jucat si ei destul. Ar fi jucat probabil mai mult daca nu se lacomeau ca porcii si nu faceau de ras eforturile unora de a curata partidul. Reactia publicului la marile dezvaluiri legate de ministrul educatiei va fi ca a baronilor din PDL fata de raportul comisiei de etica a partidului lor. Facem ceva pe ele, nu-i asa, Cazacule? E greu sa ceri cuiva sa te credea de buna credinta cand nu ai outele de a scoate de pe liste persoane ca Anastase, Udrea sau Cazacu. Parerea mea.
    Nu sunt PSD-ist, simt o scarba profunda fata de partidul lui Iliescu iar Antonescu ma dezgusta si mai mult, e curva politica perfecta.

  9. Ba mickey mouse, tu cred ca ai gena de gandac de bucatarie, te bagi prin toate cotloanele prin care poti gasi ceva de “bagat in gura”.8 ani au condus judetul penalul cazacu -7 clase si acel cre Tinel care nush cum mama ma-sii se face, a iesit al treilea la alegerile astea in colegiul 4 dar tot a prins parlamentul… Sfatul meu e sa nu te mai faci de cacat prin toata presa online… Putzi ma, spala-te, eventual da-i un buzz lui MRU sa-ti arunce si tie din ce-a indesat in traista de la protocolul de stat 🙂

  10. ,,donald” vad ca macai prosteste ca PD-L a facut si-a dres in Ialomita! Nu ti-e rusine, ai auzit de incompatibilii DOVEDITI CU ACTE: stefan musoiu-psd, emil constantinescu-psd, danut nedelcu-psd, primarul psd de la Balaciu, s.a.m.d. Acesti ipochimeni s-au infruptat din banul public ialomitean, cum probabil o faci si tu, nesimtitule!

  11. Nici nu ma miram Ioane, era clar ca e un lipitor de afise pdl.Astia au culmea tupeului, dupa ce i-a alungat poporul cu suturi repetate in dos, tot mai urla ca ei repornesc inima Romaniei! :))))))

  12. mike si gheo au limbile tocite de cate afise au lipit si i-au satisfacut pe cazacu si tinel. nu vedeti ma ca vi se desfiinteaza in curand gasca portocalie?
    by the way, ecaterina stroe a fost o comunista veninoasa, cum da ea acum lectii de daruire colegilor mai tineri??? pana nu vine inca un asteroid nu scapam de dinozaurii astia fratilor…

Lăsați un mesaj