Autorităţile sanitar veterinare spun răspicat că scandalul cărnii de cal exportată din România este unul economic şi nu de siguranţă alimentară.
Medicul Mihai Puia precizează că sistemul internaţional de alertă privind o posibilă fraudă alimentară a rămas neutilizat, ceea ce ridică multe semne de întrebare asupra acuzaţiilor ce ni se aduc.
Într-un interviu acordat pentru Radio CAMPUS, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa a declarat că, la nivelul judeţului, sute de tone de produse de origine animală din ţările membre ale Uniunii Europene au fost refuzate în piaţa locală. Mihai Puia spune că analizele de laborator au dovedit că loturile de carne erau neconforme şi au fost sechestrate.
Societatea distribuitoare a contestat în instanţă măsura Direcţiei Sanitar Veterinare Ialomiţa şi a cerut despăgubiri pentru prejudiciul material şi de imagine creat de autorităţile sanitar veterinare, dar în final a pierdut procesul şi s-a ales cu afacerea închisă.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro