Sebastian Bordea este cercetat penal

40

 

sursa foto: www.facebook.com

Parchetul Judeţean a dispus începerea urmăririi penale împotriva poliţistului Sebastian Bordea pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului.
Acuzaţiile i-au fost aduse învinuitului în prezenţa avocatului, iar cercetările continuă întrucât s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză criminalistică în domeniul accidentelor de trafic terestru în cadrul Laboratorului Interjudeţean de la Bucureşti, pentru lămurirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului de circulaţie.
Conform datelor prezentate de procurorul de caz, din ancheta efectuată până în prezent a rezultat că în seara de 17 decembrie 2011, în timp ce se afla la volanul autoutilitarei marca Opel, pe raza localităţii Gheorghe Doja, agentul de poliţie judiciară Bordea Ştefan Sebastian a fost implicat într-un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a pietonului Cruceru Cătălin, care a decedat ca urmare a leziunilor suferite.
După producerea impactului, agentul de poliţie a părăsit locul accidentului de circulaţie fără încuviinţarea organelor de poliţie care urmau să efectueze cercetarea locului faptei.
La răspunsul solicitat de Radio Campus în acest caz, Parchetul Judeţean a mai precizat că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal de natură să asigure învinuitului o serie de garanţii procesuale şi nu poate înfrânge sub nicio formă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

citeste si:

– https://www.guraialomitei.com/stiri/scandal-dupa-scandal-in-randurile-angajatilor-m-a-i-din-ialomita/

– https://www.guraialomitei.com/stiri/tertipuri-peste-tertipuri-in-cazul-bordea/

– https://www.guraialomitei.com/stiri/imaginea-salvatorilor-ialomiteni-de-la-isu-a-fost-terfelita-de-doi-colegi/

– https://www.guraialomitei.com/stiri/cercetarea-procurorilor-in-cazul-sotilor-bordea-inca-nu-s-a-incheiat/

– https://www.guraialomitei.com/gura-ialomitei/doi-ani-pentru-doua-vieti/

40 comentarii

  1. mai are putin parchetul si spune ca politistul nu a vrut, e baiat bun si nu merita sa plateasca pt ce a facut. ca a omorat un om din culpa este evident. ca a fugit de la locul faptei ramane indiscutabil. rezulta clar ca a pus/o pe nevasta/sa sa spuna ca ea a facut accidentul, dar se bucura de prezumtia de nevinovatie. De Ce? baut era sau nu? fuga de la locul accidentului e o agravanta sau nu? E PERICOL PUBLIC sau NU? invit la dezbatere pe aceasta tema toti cetatenii obisnuiti, fara pile si relatii.

  2. Întrebarile puse de “cineva” mi se par foarte pertinente ! comentariul Parchetului este prea lapidar dar nu asta conteaza momentan ! într-adevar începerea urmaririi penale e doar o etapa a procesului penal . dupa ce va fi efectuat raportul de expertiza urmeaza finalizarea dosarului la Parchet , trimiterea în judecata a inculpatului si înaintarea dosarului catre Judecatoria Slobozia pt. continuarea procesului penal si pronuntarea unei hotarari în cauza ! ramane de vazut ce solutie SE VA DA ! ASTA e marea întrebare !!!
    Din surse neoficiale dar prezente la fata locului la data si ora producerii respectivului accident îi pot raspunde la întrebari acestui “cineva” :
    1. Era baut iar martorii pot dovedi acest lucru ! ( a consumat bauturi alcolice de fata cu mai multe persoane, s-a urcat la volan in acea stare si de fata cu mai multe persoane si s-a deplasat in mod sinuos pe sosea lucru observat la fel , de foarte multe persoane !)
    2. A parasit locul accidentului fara a anunta organele competente , ceea ce este foarte grav !
    3. A sunat apoi la 112 si a anuntat ca sotia lui a produs accidentul ! ( aceasta se afla în localitatea Slobozia la ora producerii accidentului si a durat aproximativ o ora pana s-a deplasat la locul faptei , asta numai la insistentele sotului !)
    3. Numai instanta de judecatat poate decide daca poate considerat “PERICOL PUBLIC” sau nu si asta la propunerea procurorului de caz ! Dat fiind precedentul cread de “POMPIERUL UCIGAS” despre care stie toata lumea care la un interval de doar cateva saptamani avea sa execute aceeasi “isprava” precum si domnul agent Bordea sau accidentul produs inafara localitatii Bucu de pe 07.11.2011 care s-a soldat tot cu decesul a doua victime , eu consider ca procurorul de caz avea întâi datoria legala si apoi morala de a sesiza Instanta de judecata cu PROPUNERE DE ARESTARE PREVENTIVA ! daca il aresta sau nu asta urma sa fie stabilit de instanta , dar acest lucru nu s-a intamplat ! domnul agent este liber în continuare , merge la servici , în timp ce , ceilalti 2 “colegi de fapta” sunt deja condamnati si executa pedepsele in PENITENCIARE !
    Acum sa imi spuneti si mie unde este egalitatea ? nu trebuia tratat si acest caz la fel ca celelate doua ? de ce pt. unii justitia e muma si pt. altii ciuma ?
    Pana la aflarea unor raspunsuri clare eu zic , totusi , sa nu ne bucuram de raul altuia si sa-i multumim lui Dumnezeu ca nu suntem in locul lor !
    La fel ca si ” cineva” va invit si eu la o dezbatare in accest sens , cu niste comentarii clare , pertinente si care sa speram ca vor mai face ceva lumina in cazul de fata !
    SA AUZIM DE BINE FRATILOR , CA DE RAU SUNTEM SATUI !

  3. exact asta sper si eu . n-am vrut sa fiu rautacios ci doar sa starnesc putin lumea sa iasa din anonimat si sa spuna parerea lor precum si daca detin detalii nestiute de oamenii de rand ! eu cred ca asta conteaza !

  4. nu e vorba sa ne bucuram de raul altuia. e vorba că oamenii de rand vor ajunge să-şi facă dreptate singuri pentru că instituţiile statului nu-şi fac treaba, ba, mai mult, se dovedesc abuzive prin lipsa de reacţie în situaţii foarte grave de încălcare a legii. strigător la cer mi se pare ca este o practica în sistem de a-şi ţine unii altora spatele, uitând care le e rolul şi DATORIA profesională. Mă intrigă că nici măcar nu le pasă că sunt catalogaţi ca incapabili şi se mulţumesc, procurorii, cu plăcerea zilei de salariu. Această suficienţă şi scuzele permanente îmi aduc aminte acum de expresia: ,,nu ne putem juca cu libertatea unui om“, în condiţiile în care acei individ atentase la viaţa cuiva. Cu acest caz, de la Amara, ce se mai întâmplă?

  5. de acort cu tine insa am impresia ca lucrurile nu vor ramane chiar asa ! eu ma bucur momentan ca a fost pus sub acuzare pt. ca nu mare mi-ar fi fost mirarea ca i s-a dat “neinceperea urmaririi penale” ! de aici si pana a fi condamnat nu mai e mult ! cativa pasi mai sunt de urmat si la final SENTINTA ! sunt constient ca va dura destul de mult si e posibil ca pana la finele anului dosarul sa nu ajunga inca la judecata pt ca LABORATORUL DE EXPERTIZE de la Bucuresti este foarte aglomerat !
    de urmarit va fi la final tipul sentintei :
    – o pedeapsa mai mare si cu suspendare
    – o pedeapsa mai mica si cu executare

  6. MA UIT CU MIRARE LA PROSTIA CARE PLUTESTE IN JURUL VOSTRU CELOR CARE VAS DATI CU PAREREA FARA SA FITI INFORMATI.RAMANE DE VAZUT SI O SA FITI DEZAMAGITI PROBABIL K NU VA IESI DUPA SUFLETUL VOSTRU,DAR CA SI CUNOSCUT AL LOR VA SPUN CA INSIRATI NUMAI TAMPENII NEADEVARATE…SI DIN CATE AM OBSERVAT AU TRECUT DE MULT PESTE,ISI VAD LINISTITI DE VIATA LOR, CA SI INAINTE SI ,ATAT CAT POT SPUNE EU ,NICI NU BAGA IN SEAMA,IGNORA TOTAL SI NU II INTERSEAZA SUB NICIO FORMA CE GANDESC SI CE ISI DORESC OAMENII DE TEAPA TA DA HOOD JUSTICE.AM ASOSTAT O DATA LA O DISCUTIE SI CHIAR AM FOST UIMIT,IN MOD PLACUT CAT DE INDIFERENTI SUNT DE INEPTIILE PE CARE LE INDRUGA LUMEA SI NU LASA PE NIMENI SI NIMIC SA LE AFECTEZE VIATABRAVO VOUA COPII.TINETI-O TOT ASA.FITI TARI CA SI PANA ACUM.CINE VA CUNOASTE STIE CE OAMENI SUNTETI.

  7. ai, smf! i-am vazut si eu pe astia doi intr-un bar, ii durea la basca ca au omorat un om, indiferent care dintre ei. si afara-i astepta un BMW suparat de bugetar, nu mai stiu ce numar avea. parca SAB.

  8. de ce i-as admira ca isi vad linistiti de treaba lor, atata timp cat au omorat un om si au incalcat mai multe legi? de ce nu se bucura de libertate si soferul de la pompieri atunci? sau cel din Bucu care ,,a gresit“ identic cu politistul? s-a urcat baut la volan, a facut accident mortal, a fugit de la locul faptei… de ce Bordea e liber iar ceilalti doi in inchisoare? poate ne raspunde procurorul de caz. pt mine e atat de clar ca sunt infractori, culmea, angajati in sistemul care ar fi trebuit sa apere legea.

  9. as dori sa atrag atentia celui ce se intituleaza “LOL” si sa-i spun in mod direct ca si eu sunt un cunoscut de-al lor ( pot spune chiar ca am copilarit impreuna ) dar asta nu ma poate face sa fiu partinitor ! ba din contra , am incercat chiar sa fiu impartial si sa acord credit ambelor parti ! daca eram informat eronat sau nu stiam clar ce s-a intamplat nu mai alegeam sa dezbat aici cu voi acest subiect !
    cred ca mai degraba acest “LOL” este un apropiat al tinerei familii Bordea si nu se poate abtine de la comentarii in care sa incerce sa le ia partea oarecum ! nu cumva faptul ca “au trecut peste” denota indiferenta si nu lasa nici macar o urma de regret ? domnul agent ar trebui sa stie cel mai bn cum e sa pierzi pe cineva drag si apropiat ! nu a fost suficient acel necaz pt. ” A SE TREZI LA REALITATE DEFINITIV ” ?
    trebuia se se mai intample inca o nenorocire ? si de ce din nou aceasi familie implicata ? acum as vrea sa vad daca acest “LOL” are vreun raspuns la intrebarile mele ! ”
    “CINE VA CUNOASTE STIE CE OAMENI SUNTETI.” ASTA E MAREA PROBLEMA ! ! !

  10. si ar mai fi inca o problema : cei care sunt cu adevarat apropiati ai lor stiu exact ce s-a inmplat dar nu vor spune niciodata asta aici si nici nu vor recunoaste in fata altora! nu au cum . . . asa ca “LOL” las-o te rog frumos mai moale

  11. varianta oficiala o stim cu totii :

    – in timp ce se deplasa la bordul autoutilitarei marca Opel pe raza localitatii Gh.Doja , jud.Ialomita, domul Bordea Sebastian , agent in cadrul SPR – Ialomita , aflat in timpul liber , a lovit pe soseaua principala din localitate o persoana in varsta de 39 de ani , care ulterior a decedat
    – speriat de gravitatea lucruruilor paraseste locul accidentului
    – ulterior la fata locului se prezinta sotia lui ( angajat ISU – Ialomita ) si declara ca ea se face vinovata de incident ( desi nu avea voie sa paraseasca garnizoana )
    https://www.guraialomitei.com/stiri/imaginea-salvatorilor-ialomiteni-de-la-isu-a-fost-terfelita-de-doi-colegi/

    “Gura satului ” “vorbeste mult ” dar mai spune si adevaruri :
    – la volan se afla sotul ( pe camerele de supraveghere apare silueta lui )
    – acesta se afla sub influenta bauturilor alcoolice
    – imediat dupa producerea accidentului se da jos , si fara nici un pic de mila sau retinere impinge victima cu piciorul (cunsoc personal un martor care a vazut si apare si pe camere ) pt a se rostogoli cu fata in sus ( acesta nu doreste nici macar sa puna mana pe el – probabil se murdarea) si a vedea starea ei
    – vadit speriat de ceea ce vede apeleaza 112 si declara ca a fost implicat intr-un accident
    – la cateva minute revine cu apel la 112 si declara ca sotia se afla la volan ( probabil ca luase deja legatura cu ea )
    – apoi inchide telefoanele si devine “de negasit”
    – sotia apare ulterior la fata locului si ia vina asupra ei ( sotia nu conducea niciodata autoutilitara fiind greu de manevrat pt. o doamna , ea avand un alt gen de autoturism pe care il cunoaste toata lumea si cu care se deplasa frecvent )

    CERCETARILE CONTINUA . . . iar cei care cunosc date certe sau au fost martori oculari poate vor prinde curaj si vor spune ce au vazut ! ( macar aici )

    Acestea fiind spuse va las pe voi sa trageti concluziile !

  12. prima concluzie este că martorii au negat ca ar fi vazut ceva.
    a doua că procurorul desemnat întâmpină dificultăţi în instrumentarea cazului,
    iar a treia ca bordea si nevasta-sa se pot fofila pe langa lege pana la prescrierea pedepsei. ce nu inteleg oamenii ca ei este ca exista un Dumnezeu care te loveste cand te astepti mai putin si unde doare cel mai mult.

  13. AM SPUS CA U TRECUT PESTE COMENTARIILE OAMENILOR DE DOI BANI CA VOI.IAR IN CEEA CE PRIVESTE PIERDEREA SURORII LUI NU VORBITI CA DUMNEYEU E SUS SI NUMAI EI STIU SARACII CAT AU SUFERIT SI SUFERA IN CONTINUARE.

  14. Da HooD Justice…u spui ca esti apropiat si k ai copilarit cu sebi, probabil k esti unul din aia care in fata il pupa in cur, iar pe la spate nu stie cum sa-l atace mai rau! prietenii stiu cat a fost andreea de afectata de aceasta greseala, pt ca oricarui sofer i se poate intampla asta..sau dai in sebi pt ca vrei sa avansezi profesional ?

  15. de ce nu spuneti tot adevarul?ca nu era pe trecere? ca era beat? si k accidentul doar i-a grabit moartea, care a fost provocata mai mult de bolile de care suferea?

  16. Se pare ca pana la urma am reusit sa va atrag atentia asupra subiectului !

    Pentru ” LOL ”

    Citeste cu atentie comentariile mele de mai sus , fa un rezumat la tot ceea ce am spus iar la final extrage ideea pricipala ! Spre surprinderea ta sa stii ca de fiecare data cand merg in cimitir la mormantul bunicilor mei nu uit sa trec si pe la mormantul Adinei si al lui George ( Nuca ) pt. a aprinde cate o lumanare ! De fiecare data ma cutremur si ma gandesc ca as fi putut fi chiar eu ( sau unul din noi )
    in locul lor !

    Pentru “berfin kocakli”
    Se pare ca nici tu nu urmaresti deloc ceea ce scriu ! Am spus ca sunt un cunoscut si nu un apropiat de-al lor ! Apoi tocmai pt. a nu fi interpretat gresit am pus urmatoarea fraza intre paranteze : ” ( pot spune chiar ca am copilarit impreuna ) ” . Asa ca fa bine te rog si interpreteaza corect textul meu si verifica in acelasi timp corectitudinea exprimarii tale : ” aia care in fata il pupa in cur, iar pe la spate nu stie cum sa-l atace ” !
    Eu nu am vrut decat sa trag un semnal de alarma pt. autoritati , desi nu cred ca citeste vreun procuror sau judecator comentariile noastre de aici !Poate ca si eu am mai urcat la volan at cand nu trebuia dar cu timpul am realizat ce nenorociri se pot intmpla ! neavand pe cine sa ma bazez , inafara de mine , in caz de vreo nenorocire , am renuntat de multa vreme la astfel de gesturi ! Sa-mi fie cu iertare daca am fost rautacios si uneori ironic la adresa unora dintre voi !
    Insa , in incheiere as mai vrea sa va mai spun un singur lucru :
    Cine si-a petrecut vacantele de vara acum aproximativ 7-8 ani pe la gh.doja au avut ocazia sa traiasca pe viu cel putin una din numeroasele ” ispravi” ale lui sebi . Timpul a trecut . . . Cu totii am crescut iar o buna parte din noi ne-am mai si maturizat ! La el paharul s-a tot umplut . . . iar acum TIMPUL NU MAI ARE RABDARE !
    ASTA E IDEEA CENTRALA A MESAJELOR MELE ! ! ! VA SALUT PE TOTI CU CEL MAI SINCER RESPECT !

  17. Inca unul care spune ca “i se poate intampla oricui”. Cum asa, mai? Beat? Fugi de la locul faptei? Te salvezi in spatele sotiei? Zi-mi acum daca oricine ar face asa cava! Daca tu raspunzi ca asa ai face… esti demn de mila…

  18. Tu, cel de la Gura Ialomitei, ai grija cu exprimarile astea deoarece se vede dupa articolele pe care le postezi k esti o persoana de 2 bani care nu are alta preocupare decat aceea de a ” intra cu bocancii” in viata oamenilor..si te mai dai si ziarist!!Un ziarist profesionist scrie tot adevarul. se vede ca ai “omis” o mare parte din ceea ce s-a intamplat..vrei sa ti se comenteze articolele, sa te simti un mare gazetar?ar trebui sa fii impartial…

  19. sa nu uitam ca ” a intra cu bocancii ” in viata cuiva inseamna cu totul altceva !
    cel care mediaza discutiile noastre si se numeste ” Gura Ialomitei ” nu a facut nimic altceva decat sa publice rezultatele oficiale ale unei anchete desfasurate intr-un caz mai deosebit ! de ca sa-l acuzam de impartialitate pe el cand IMPARTIALI SI PARTINITORI SUNTETI VOI : berfin kocakli si LOL ! chiar nu vedeti ca prin comentariile voastre va dati de gol si aratati ca voi sunteti de fapt “apropiatii” celor doi soti ! voi sunteti cei care stiti sau cel putin ati auzit detaliile exacte dar care nu va permitei sa le spuneti aici ! voi sunteti “martorii” care neaga faptul ca au vazut sau stiu ceva mai multe decat noi ! ! !
    RESPECT pentru George si pentru “cineva” si pt mesajele lor !

  20. LOL, berfin kocakli si care il mai pupati in dos pe bizonul de Bordea…il stiu pe mameluc de cand era taximetrist…avea un matiz cu il 99 seb…statea in statia de la winston si dormea cu capul pe volan, beat mort fiind. nimeni nu il deranja, pentru ca taticul sau fusese si el mare la rutiera. Din taximetrist care jmanglea la aparat a ajuns mare politist. Acum am auzit ca l-au trecut la mascati, probabil pentru a putea sa-si justifice salariul doar cu o cagula pe fata, de rusinea oamenilor. Va spun…nu se va intampla nimic…bizonul sau magraoanca mica va lua doi-trei ani cu suspendare, cel mult si tot nu ii va durea la bascheti pe mameluci…pun doua trei hectare de pepeni in plus si gata salariul..

  21. mai DA HOOD JUSTICE dar cine esti tu se le sti pe toate vad ca detii multe detalii si cu ciriblan si cu bordea, de ce nu te duci tu sa solutionezi cauzele sa dai tu declaratii cum a fost? iti spun eu pt ca esti un complexat care nu are curaj sa emita pretentii decat din spatele unei tastaturi, vino si spune ce ai de spus dar tu esti acea persoana care nu arealizaty nimic in viata care te cearta nevasta ca alti au si tu nu ai. Ti-ai gasit vocatia aici esti dat la naiba ce priceput esti stai mai usor sa nu iti scrantesti vreun deget in tastatura CURAJOSULE

  22. Nu v-ati obisnuit ? La Judecatoria Slobozia mortul e de vina (vezi si cazul Adrian Draghici) .
    Criminalul asta betiv si las nu trebuia sa fie judecat de Tribunalul Militar ?

  23. hmmm … si eu care credeam ca s-au terminat cei care sar ca arsi si se reped sa le ia apararea dar uite ca mai apare cate unul .
    Domnule sau doamna “ok” , eu nu am spus ca le stiu pe toate . am expus doar niste date facute publice ale unei anchete oficiale ! daca modalitatea mea de a pune problema v-a starnit sa comentati v-as ruga sa o faceti in limitele bunului simt ! atat si nimic mai mult ! se vede de la o posta ca dvs suneti in aceeasi “oala” cu “berfin kocakli “si “LOL ” . va aprindeti asa de repede si va grabiti sa faceti niste afirmatii nefondate de parca v-ar plati cineva sa sustineti cauza sau sa le luati apararea celor doi ! in continuare as vrea sa va atrag atentia ca nu am emis nici o pretentie , asa cum tendetios precizati dvs iar viata mea personala nu are nici cea mai mica legatura cu subiectul dezbaterii noastre !
    Daca citeati mai atent toate comentariile de mai sus ati fi înteles exact !
    Eu chiar am spus tot ce am avut de spus ! Restul e tacere . . .

  24. mai @ok esti dus rau… vad ca la unii ,,realizarea“ in viata tine de nevasta. pe princiupiul a fi sau a nu fi… insurat! tot voi insa va bateti joc de neveste cand le puneti sa plateasca pt mizeriile voastre. halal sa va fie mai barbatilor adevarati care semnati chiar cu propriul nume.

  25. de acord cu tine “cineva” !
    oricum , in ciuda la tot ceea ce s-a discutat aici impotriva mea , ma bucur totusi ca suntem mai multi cu capul pe umeri decat cei care vorbesc doar ca sa se afle in treaba ! parca incepe sa-mi para rau ca intr-un msg anterior mi-am cerut scuze ! se pare ca nu se merita ! in fine . . .
    inca o data RESPECT VOUA : cineva , Vio , lupu , George , cristiangicu , gica si nu in ultimul rand pt Gura Ialomitei !

  26. acum am citit si eu cele scrise de voi si vad ca denaturati adevarul.parerea mea este ca aruncati cu vorbe din rautate.pentru ca niste oameni care isi doresc din tot sufletul raul altor persoane sunt niste oameni macinati de ura si invidie.lasati-i frate in pace. sunt tineri ,la inceput de drum.parerea mea e ca sunt niste oameni cu caracter,la locul lor.din cate stiu eu,al doilea copil e pe drum,asa ca isi intregesc familia in cel mai frumos mod cu putinta.si pe aceasta cale va transmit voua Andreea si Sebi,bucurati-va de lucrurile frumoase din viata vostra ca destul ati avut momente grele in viata.iar cei ce se bucura de necazurile pe care le-ati avut in ultima vreme,de pierderea persoanelor dragi nu sunt decat niste oameni fara scrupule care ar face bine sa se roage sa nu ii lovesca Dumnezeu acolo unde ii doare cel mai tare

  27. GEO , daca noi “denaturam adevarul ” , de ce nu ne explici tu mai bine ? poate detii informatii care ar putea ajuta ancheta ! sau esti si u un ” martor mut” care prefera sa taca ?

  28. GEO, cit de INFAM SI SCIRBAR poti fi sa scrii asa ceva? Sa se bucure de lucrurile frumoase, gen un paharel-cinspe acolea la un chef, si apoi fuguta acasa la volan, iar daca da peste vreun nenorocos, asta e? Trasni-te-ar ! Imbecilule. Esti la fel de inconstient si de criminal ca si bordea asta.

  29. Pt. GEO

    Daca acum, la inceput de drum fac atatea, la ce te poti astepta in viitor, la mijlocul drumului…? E frumos din partea ta ca esti alaturi de ei, dar spune-le ca ii sustii lor insisi, nu celor care au luat (pe buna dreptate, nu ti se pare?) atitudine fata de faptele lor reprobabile. De fapt, deranjeaza tupeul, aroganta, superioritatea afisata fata de cei ce respecta legile. Sunt oameni cu mult bun simt care, pentru mult mai putin decat a facut acest politist, nu ar mai avea curajul sa iasa in lume, sa se uite-n ochii cunoscutilor…

  30. cine naiba sunteti voi sa ii criticati pe sebi si pe andreea???
    ati fost voi la locul accidentului???
    stiti voi ce s-a-ntamplat cu adevarat?
    uitati-va intai la voi si apoi luati-va de critici…
    si tu mai DA HOOD JUSTICE…daca chiar spui adevarul… de ce nu iesi din anonimat?
    spui o multime de minciuni…
    daca spui ca esti un cunoscut si ca ”aproape ca ai copilarit cu el” cum poti sa faci asemenea afirmatii,sa spui asemenea prostii ???esti un neica nimeni invidios pe el ca are ,spre deosebire de tine,o familie frumoasa .
    si voi ceilalti ,vedeti-va de vietile voastre,lasati aceasta familie in pace ,personal ,voua nu v-a facut nimic,asa ca ,schimbati subiectul ca nu stiti nimic concret,vorbiti ca sa va aflati in treaba,de dragul de a vorbi,
    nu aveti tupeu nici sa va scrieti adevaratele nume …sunteti DEPLORABILI

  31. asa am ajuns in tara asta, deplorabili, pt ca invocam legea. iar exemplele la vârf sunt de partea lor, a celor care sfideaza legea. asa a fost si până acum, că altfel nu-şi mai permitea bordea si nevasta lui să facă ce au făcut. din păcate, au ajuns un model în viaţa pt toţi şmecherii si cocalarii de doi lei. mi-e scarba măi @mădălina de grija şi tupeul tău!!! mergi şi plângi la altă masă!

  32. mai ”NONE” ar trebui sa iti fie scarba de tine si de tupeul tau,nu ai fost la locul accidentului,deci nu poti face asemenea afirmatii 😉 din auzite si eu pot spune despre tine multe ,dar atat timp cat nu am vazut cu ochii mei nimic ,tac din gura …asa ca singurul care ar trebui sa mearga si sa planga la alta masa esti doar tu 😉

Dă-i un răspuns lui Gura Ialomitei Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.