Serviciul BIBILONET funcţionează de ieri şi la Slobozia

0
În cadrul programului de acces la internet prin intermediul bibliotecilor, Bibilioteca Judeţeană a primit 10 calculatoare pe care le-a distribuit în toate secţiile.
Filiala MB 20 a bibliotecii judeţene s-a dovedit prea mică pentru evenimentul inaugural la care au răspuns toţi cei invitaţi: cititorii, bibliotecarii, autorităţile locale şi, implicit, reprezentanţii Fundaţiei Irex , care aduce biblionet în România.
Coordonatorul programului biblionet în Ialomiţa, Mihaela Racoviţeanu, a informat audienţa despre facilităţile noului serviciu, la care poate avea acces gratuit orice cetăţean care păşeste într-una dintre sălile bibliotecii judeţene.
Prezent la eveniment, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Ştefan Muşoiu, a explicat ce înseamnă accesul la cât mai multă informaţie într-o epoca modernă, iar directorul Biblionet în România, Paul Andre Barran, a mărturisit că o vizită la Fundaţia lui Bill Gates a ajutat bibliotecile din România să ofere gratuit internetul care în mod normal costă.
Programul Biblionet – lumea în biblioteca mea – a fost inaugurat şi în vestul judeţului, la biblioteca din Dridu.
Alexandra Alexe, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj