Silvian Ciupercă: “sunt indignat de îndemnul către alegători de a nu participa la vot”!

39

foto: Florin Floreanu

Preşedintele PSD Ialomiţa este indignat de strategia politică prin care alegătorii au fost îndemnaţi să nu participe la referendumul naţional.
Localităţile din judeţ cu primari PDL au avut cea mai mică participare la vot, în jurul a 35 de procente, aproape la jumătatea ponderii celor cu primari PSD sau PNL. Silvian Ciupercă apreciază că implicarea activă este esenţială în exerciţiul democratic al unor alegeri, iar îndemnul de a boicota un scrutin este iresponsabil.
audio Silvian Ciupercă
Spre deosebire de alegerile locale, la ora de închidere a urnelor, la nicio secţie de votare din judeţ nu mai erau alegători care să ceară exercitarea dreptului constituţional peste programul stabilit. În majoritatea comunelor şi oraşelor din Ialomiţa pe listele suplimentare au fost până la 50 de votanţi aflaţi în tranzit.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

39 comentarii

  1. domnu ciuperca, daca sunteti indignat, aveti nevoie de relaxare. vedeti ca strada lacului,pe dreapta e o institutie care se ocupa de oamenii obositi si idignati. mincarica,lipsa de stres.. faceti-ne tuturor un bine si retrageti-va. Cred ca vremea comunistilor s-a cam terminat.

  2. penibila prestatia pdl care a refuzat exercitiul democratic real justificand cu aberatii gen “lovituri de stat” .la parlamentare pdl va fi istorie. golanul cu nume de basina sa-si dea demisia de onoare!

  3. nu ati facut mai nimic activ sa iasa lumea la vot.
    directorii de deconcentrate, pusi de PDL si fideli acestuia au facut presiuni si ne-au sugerat ca e mai bine pentru noi sa nu mergem la vot ca in caz contrar putem ramane fara servici.
    la unii a prins aceasta frica.
    nu ne mai facem sanatosi cu astfel de conducatori.

  4. Din presa locala, 18.07.2012:
    Conform unei directive interne a președintelui Silvian Ciupercă, aprobată tacit de către co-președintele Ioan Martin, “primarii USL sînt obligați să scoată la vot 80% din electorat care «trebuie să voteze în proporție de 100% împotriva lui Băsescu”. Directiva a fost lansată joi, 12 iulie 2012, la o întîlnire tehnică privind Referendumul la care, potrivit declarațiilor aceluiași președinte Ciupercă, “a participat majoritatea primarilor noștri”.
    Cred ca “indignarea”, aritmetic vorbind, trebuie sa vina din alta parte.
    Desi, sunt convins ca reteta OLT, TELEORMAN, MEHEDINTI, intre orele 20,oo – 23,oo (????), a fost folosita din plin si in rosul nostru judet Ialomita,

  5. Eu astept sa vad cum se termina cu validarea,dar si sa vad participarea la vot in localitatile cu primari pnl si psd sa le pot compara cu scorurile primarilor.Abia atunci o sa ti spun domnule Ciuperca ce fac cu indignarea ta.Oricum,de se ntoarce smintitul la Cotroceni ,USL a pierdut votul meu si al familiei mele.Vorbesc de votul la parlamentare…..unde sunt convins ca si altii vor face ca mine si n o sa faca usl nici 45%.E valabil si pt tine domnule Martin.Eu unul votez cu pnl de la revolutie….si pan la urma voi(securistii din pnl)l ati adus pe smintitul asta presedinte cu ajutorul jegului de Stolojan.

  6. Nu ma mira.Credea ca romanul e prost si iese la vot sa le faca lor jocul?Nu stiu cum i-a prostit pe aia sa iasa la mars.Adrian Ionescu ce a facut?Sunt multi lingai ,dar asta ii intrece pe toti.Apophis are dreptate:de la o anumita varsta mintea te cam lasa.

  7. Indignat…
    . Păi,mai furaciosilor,întreaga zi de duminică ,slugile pesede au transportat în toate localităţile rurale bătrânii la vot şi liderul este indignat ?
    Ce nu v.a reuşit ?
    Să vă fie ruşine magarilor ! …
    Pentru ciolan,eraţi în stare să scoateţi morţii din groapă ,să vă iasă numărătoarea,magarilor.
    V.aţi făcut de râs ! Ăştia sunteţi ….sfidati,furaţi,păcăliţi,apoi vă trageţi fetele alea de nevinovaţi….
    Dacă votau liber cetăţenii nici măcar 5milioane de voturi nu avea referendumul. Însă de teamă ,ruralii s.au lăsat păcăliţi,ademeniti şi au pus ştampila….cu scarboasa voastră ademenire ori îndemn.
    Ori este fals ce.am scris ? …ruşine pentru gestul făcut.ruşine…

  8. O sa fiti dezamagiti ca Basescu pica.Decizia de validare/invalidare se ia de CCR cu doua treimi.Asa ca intelegem de ce Bec amana anuntarea rezultatului,nu l a gsit Coldea pe al seaselea judecator sa l faca bashit:))

  9. Apă înseamnă viaţa. Hribii pot fi otravitori,ori nu.Tu ne otravesti acceptând apa pentru oraş la parametrii actuali. Şi nu mai eşti indignat. Penibilule.
    Cum dracu eşti indignat de situaţia referendumului,însă nu poţi vedea şi recunoaşte cum slugoii pesede au transportat în tot judeţul bătrânii la votare. Cum dracu…
    Dar eşti indignat. Şi probabil eşti şi născut jignit. Dacă tu eşti om politic eu snt Ben 10.
    Pleacă şi lasă altul mai puţin indignat care să rezolve problemele …nu doar să le discute…
    Ori vei spune că ai fost ales? Păi şi la acele alegeri,cum alergau slugoii ( ivanesti,albesti cazanesti..) ..să ajungă bătrânii la vot….? …….

  10. Se numeste Mobilizare,alergatul dupa votanti:))Daca se mobilizau primarii uslisti si la referendum,sigur realizau pragul aberant de 9mil.Asa o sa faca primarii si la parlamentare,deci Ciuperca si Martin trebuie sa i arda de acum la bugete,sa chitaie dupa lovele in ajunul alegerilor:))Chiar si pe Stoica,ca si el cu locotenentii nu s au omorat cu mobilizatul,ca doar s au vazut cu sacii in caruta!!Rusinica ,bai primarilor uslisti!!De nesimtitii cu boicotu’….sa le ud…cu apa botul:))

  11. prea multa indignare … strica! inclusiv celor care comenteaza pe aici. dar asta a devenit sport national si chiar daca astfel de sportivi sunt tot mai agresivi sper sa se reduca treptat pt ca dupa mine nu ajuta la nimic. ce a reusit sa ma uluiasca aseara a fost vehementul M. Ciuvică, care nici mai mult nici mai putin il facea de doi bani pe CTP pentru ca acesta analiza echidistant prestatia combatantilor de la referendum… pai cu alde ciuvica, badea, gadea si dana grecu vor uslistii sa scoata lumea la vot ?!? aia nu fac decat sa-i invenineze pe unii pana or ajunge sa se omoare intre ei. e cazul sa schimbati tactica, dar nu cu RTV!!! cat despre declaratia presedintelui ciuperca e chiar de bun simţ, pentru cei care mai au urme de aşa ceva.

  12. Sunteti 8 mil de tampiti adunati cu totii:nebunii de la Socola si cine mai stie de pe unde,curvele lui Mazare duse la vot ca vacile la pasunat,taranii cumparati pe 2lei,si mai sunteti adunati cu voturi d”alea bagate in urne mobile fara numar,fara numar…la cine veniti voi cu procent de 250% la Lepsa,bai hotilor,ati furat de v-au gasit dracii si tot nu v-a iesit…Nu suntem toti idioti,bai,si acum astept sa plateasca iresponsabilii care ne-au adus in dezastrul asta economic.Pentru ce s-au cheltuit 90 mil?????????Voiculescu &co psd,pnl,pdl la PUSCARIE!!!!!Basescu e garantul JUSTITIEI.

  13. Ati inceput sa semanati ca Miercea Geoana. Va bucurati prea repede.
    Inseamna ca daca cei care au fost la vot sunt toti tampiti, inclusiv cei care au votat ca Basescu sa ramana presedinte sunt tampiti?

  14. Mulţi foarte mulţi au fost opriţi de pd-lişti a participa la vot, mai mult au pus beţe în roate şi celor ce au votat. Consăteni ai mei au votat DA pentru demitere în ciuda doamnelor din PD . Sunt de acord a fost BĂICOT

  15. Si noi,cei din Tandarei suntem indignati si suparati ca pesedistii nu au facut deloc campanie si mobilizare.La locale au facut,ca era interesul lor strict si imediat,dar acum i-a durut in cot de noi.Se vedea de la o posta ca nu au niciun chef.Au iesit asa de cateva ori,dar nu cred ca au vorbit cu cineva sau au transmis un mesaj clar si hotarat.Ratare totala!Nici ei cred ca nu au fost toti la vot ,dupa fetele pe care le aveau in asa zisa campanie.Rusine!

  16. Cin” te crezi ,asd?Chucky Norris?Seamana a amenintare?Hai sa trecem peste;53.76% nu au fost interesati de mascarada usl-ului,nu au fost de acord cu mizeria de suspendare sau au fost impotriva boicotand.11,15% pentru Basescu.Adunati,scadeti din 100% si vedeti ,cu ce ramaneti!Si 46.24 % e umflat cu voturi duble,triple,etc,cu voturi bagata in urne mobile sau alte hotii…balanta se inclina in defavoarea usl!!!!Tot inainte,baieti,am mai spus,gafa dupa gafa!

    • nici chiar asa! din aia 53,76% clamati de tine, patru cincimi oricum nu ies la vot niciodata. prezenta la vot nu a fost mai mare de 60% de pe vremea lui iliescu. asta inseamna ca ar mai fi vreo 10% care l-au ascultat pe base, plus aia 10% care au votat NU, si deja 20% e prea mult pentru procentul real al pedeleului…

  17. nu confundati procentul lui basescu cu cel al pdl/ului! chiar daca pt politicienii din opozitie e tot una. daca vb cu oamenii veti avea surprize, numai sa aveti timp sa aplecati urechea de atata stat tinta cu ochii in televizoare. iar cei care nu ies la vot, de obicei, si nu au iesit nici acum, nu stiu daca au fost toti de partea lui basescu, dar CLAR au fost impotriva usl.

  18. Gura,am prins in procent neinteresatii,dar acum conteaza doar ca usl NU ARE 50 %+1!!!!!!!! Si vreau o rocada Kovesi la DNA si Morar procuror general ,si pe ei, pe mamele si neamurile lor,i-ai!!!!!!!!

  19. A inviat mike,lua i as victoria… Logica matematica arata ca numarul celor ce au votat Da este indestulator pt demiterea smintitului.Astfel presupunand ca demiterea cu indeplinirea pragului de 50%+1(9,1 milioane)necesita 4,55mil de DA si observand ca s au obtinut 7,5mil de DA ,putem afirma ca pragul necesar a fost depasit.Golaneala cu 18,2 electori este aparata de intreaga clasa politica,deoarece in raport cu nr cetatenilor se stabilesc si numarul de parlamentari si europarlamentari,dar si alti indicatori gen somaj….Asa ca cerintele lu Coana UE si pdlul bashitului cu pragul minim miroase a dictat democratic,daca se poate spune asa la aberatia asta.Asa ca mai Florine ..nu ti mai bate capul cu nebunul asta si clonele lui nesimtite prin incercarea asta de falsificare a realitatii.

  20. Pentru care motive sa sustin o guvernare a usl?Care usl-ist ma convinge ,dar nu cu argumente contra pdl si base,ci cu argumente despre un plan economic REAL al usl(si nu de daramat guvern,presedinte,Romania)?Si mai vreau si un motiv tare ca sa ma convinga ca nu dosarele penale sunt miza(in special ale lui voiculescu)!

  21. Tu esti ala miku a lui mike:))Vin alegerile peste trei luni si alegi pe cine vrei tu presedinte si parlamentar.Cat despre planuri economice…..cred ca pt tine mikule..planul lui DD si pp dd e cel mai bun:))Poate te face Diaconescu pe tine si pe mike JURATI…si l judecati voi si pe Voiculescu dar si pe Cazacu:))

  22. Rateuri-nominalizari ministrii incompatibili:Alistar,Dumitrescu,Mang,Diaconu
    Gafangii:Liviu Pop,Marga-Putin-Rusia,Daniel Constantin-sluga Voiculescu,Titus Corlatean ,Rovana Plumb,Grajdan,Ion Moraru
    Magarie si prostie:Ponta-Chevron
    Ponta -NATO-Marga zero barat
    Ponta &Antonescu-Comisia Europeana/UE-suturi in cur
    Ponta-Afghanistan
    Ponta-CCR,Avocatul Poporului,Lege ,etc,etc,etc
    Daca in nici trei luni au f…tut tot ce s-a putut,in patru ani ce facem?
    EURO/dolar jale
    Preturi jale….
    Unde dracu ne duceti,bestiilor????

  23. Asd ,in ce lume traiesti?Mai avem putin si pierdem cu astia in trei luni cat au taiat aia in trei ani.Usl nu a venit sa guverneze,a venit sa dea la gioale;economia e la pamant si nu stiu daca ne mai revenim curand.Care castig?

  24. Poate ti trecu indignarea domn Ciuperca…si i pui pe primarii astia sa ne numere cum trebuie…..adica din 2 in 2:))sa scapam de smintit….ca n are onoare sa anunte ca demisioneza…

  25. Bine ca are onoare ponta/plagiatorul,bine ca are onoare paiata provizorie echidistanta de la Cotroceni,bine ca cu onoare a facut referendumul coca Rus,bine ca au onoare cei care au facut ko Romania!Da” daca-i proasta sa zaca la podea!
    Fisa post usl:scopul postului -“Jos,Basescu!”
    activitati principale-“Jos,Basescu!”
    sarcini si indatoriri specifice-“Jos,Basescu!”
    responsabilitati ale postului-“Jos,Basescu!”
    standarde de performanta/indicatori calit/cant/evaluarea activitatii-E “Jos,Basescu!”
    Pentru aceste sarcini de serviciu semneaza stat de plata si ridica salarii de la casierie sau de pe card,din banii nostri!!!!!!!Mistoooooooooo!

  26. Nu crezi nici tu !Poate vreo 3 mil sa muriti cu usl-ul de gat,ca restul au votat la 2/3/4 maini,basca oitele lui fish mazare ,taranii nuntasi 200%,turistii aia din Olt,Mehedinti,Dolj,iar restul habarnisti in turma manata cu biciul democratiei .Papusa gonflabila referendumul ,buna de regulat de catre toti perversii din inalta noastra clasa politica.

Dă-i un răspuns lui miku Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.