Simplificarea birocratiei – nu

0
Simplificarea birocraţiei, modificările legislative în favoarea angajatorilor sau mai puţine drumuri la instituţiile statului, rămân doar vorbe goale.
Teoretic, prin introducerea formularului 112, majoritatea angajatorilor ar mai avea de făcut un singur drum la Direcţia Financiară pentru depunerea corespondentului celor 3 formulare lunare de la Casa de Pensii, Agenţia pentru Şomaj şi Casa de Sănătate.
Practic, unii angajatori sunt obligaţi în continuare de lege la aceleaşi drumuri.
Juristul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ialomiţa, Aura Dobrin, spune că acei angajatori care au încadrat în muncă absolvenţi sau persoane cu vârstă de peste 45 de ani, şi beneficiază de subvenţiei de la stat, trebuie să se prezinte lunar cu documente justificative.
Începând cu luna februarie, cei care au angajat tineri absolvenţi sau persoane de vârsta a doua trebuie să depună lunar la AJOFM un tabel nominal, ştatul de plata şi pontajul de prezenţă, până la expirarea perioadei pentru care se acorda subvenţia.
Elena Oancea, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.