Tenismenul Sorin Iordache a câştigat turneul de juniori organizat de clubul Dinamo. Săptămâna trecută, sportivul nostru a reuşit să-i învingă pe toţi cei 4 tenismeni situaţi în faţa sa pe tabloul de joc, adjudecându-şi titlul Babolat Cup 2013.
În clasamentul naţional de juniori 16 ani, Sorin Iordache ocupă locul 8, iar în competiţie a plecat din postura de favorit 4.
Finala s-a disputat în compania actualului nr.1 din Romania la 16 ani-Valentin Vanta, fiul si elevul fostului jucător Mihai Vanta. Deşi Sorin a pierdut primul set, după o luptă de peste o oră şi jumătate, a reuşit la tie-breck o revenire spectaculoasă, câştigând ultimele seturi cu scorul de 6-2, 6-0. Rezultatul dovedeşte că tenismenul legitimat la Tenis Con Slobozia a avut o bună pregătire de iarnă, iar colaborarea cu antrenorul Dan Raţiu dă roade.
După o pauză de numai o zi, Sorin Iordache va participa la un alt turneu în Bucureşti, la Cupa Asics, organizată de Academia de tenis Herastrau, unde porneşte din postura de favorit 1.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro