Specula cu lemn de tei pentru foc

0

O data cu instalarea sezonului rece, poliţiştii sunt mai atenţi la specula cu lemne şi furtul de material lemnos.
Agenţii Posturilor de Poliţie din Bucu şi Ograda au desfăşurat pe raza celor două localităţi acţiuni comune pentru prevenirea şi combaterea sustragerii de material lemnos, precum şi pentru stabilirea legalităţii transportului şi comercializării acestuia.
Cu această ocazie, pe raza comunei Bucu a fost identificat un transport ilegal de lemne într-o autoutilitară condusă de un bărbat de 36 ani din Platoneşti. Acesta era însoţit de un tânăr de 23 ani din Vrancea, căruia îi aparţinea materialul lemnos.
În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, au fost identificţi aproximativ 5 metri ster lemn de foc din specia tei pentru care deţinătorul a prezentat un aviz de însoţire a mărfii cu termenul de valabilitate expirat.
Tânărul vrâncean a fost amendat cu 2.000 de lei, iar materialul lemnos a fost confiscat.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.