Spital nou la Urziceni

3

Moment istoric pentru Urziceni! După mai bine de două decenii de la demararea proiectului, vineri a fost tăiată panglica inaugurală a spitalului nou. Cu o capacitate de 150 de paturi, unitatea spitalicească va asigura asistenţa medicală pentru locuitorii municipiului şi pentru cei din comunele limitrofe, în condiţii de top pentru anul 2011.
Conform declaraţiilor primarului Constantin Sava, momentul festiv de astăzi este doar primul pas către ceea ce se doreşte a fi de fapt Spitalul Municipal. Edilul Urziceniului apreciază că generaţiile viitoare se vor pronunţa asupra oportunităţii investiţiei, inaugurată într-o perioadă în care alte spitale şi-au închis porţile.
Odată terminate ultimele lucrări de finisaj, se speră ca în câteva săptămâni noua locaţie a Spitalului Municipal Urziceni să devină perfect funcţională. În ceea ce priveşte spitalul vechi, cel mai probabil clădirea va fi dezafectată, iar actuala secţie de interne transformată în sanatoriu.
Robert Dincă, www.radiocampus.ro

3 comentarii

  1. Este un om care vrea sa lase in urma lui ceva, pentru oameni. Ceilalti ar fi facut averi pentru copiii lor, dar d-lui a investit in oras si in cetatenii lui. Bravo!

Dă-i un răspuns lui ion Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.