Spitalul Judetean de Urgente din Slobozia intră în procedura de consolidare şi reabilitare

0

Anunţul a fost făcut astăzi de preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, SILVIAN CIUPERCĂ după ce au avut loc numeroase discuţii la nivelul autorităţii judeţene, Ministerului Dezvoltării, Ministerul Sănătaţii, dar şi al Ambasadei Elveţiei care şi-a arătat disponibilitatea financiară de a susţine proiectul de reabilitare termică.
Deocamdată până în martie 2009 se finalizează studiul de fezabilitate, urmând ca după această dată să se organizeze licitaţia pentru atribuirea lucrărilor de consolidare firmei constructoare. Lucrările de consolidare a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Slobozia au făcut obiectul unor studii de expertiză încă din 2006, când s-a pus problema reabilitării acestei clădiri.
Obiectivul a intrat însă în atenţia autorităţilor locale şi naţionale, după ce, clasificată ca şi clădire cu risc seismic şi de interes social important, impunea o intervenţie majoră în structura de rezistenţă a sa.
Deşi nu este încadrat în categoria clădirilor însemnate cu bulină roşie, spitalul judeţean necesită reparaţii capitale la structura de rezistenţă, urmate, ulterior de reabilitări în interior.
Autorităţile promit ca activitatea din spital să fie cât mai puţin perturbată, precizând că până la finalizarea sutdiului de fezabilitate în luna martie anul viitor să se găsească şi soluţiile optime, astfel încât nici pacienţii şi nici cadrele medicale să nu fie foarte mult afectate de aceste lucrări de consolidare.
Evitarea pertubării activităţii spitalului se va face, în opinia arhitectului, prin combinarea metodei clasice de lucru cu folosirea diafragmelor , astfel încât deranjul produs de constructori să fie minim.
Până în prezent s-a făcut o estimare de 150 de miliarde de lei a costurilor pentru acest proiect.

Elena Marin

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.