“Statul rambursează 500 de lei din impozit”

0
O noua metodă de fraudare circulă pe net prin intermediul unui mesaj: “Statul rambursează 500 de lei din impozit”. În ultimele două zile, mii de români au primit pe adresele de mail mesaje prin care erau îndemnaţi să furnizeze datele personale iar în schimb, fiscul le va rambursa o parte din impozitul plătit. Mailul avea  credibilitate pentru că site-ul pe care credulii au introdus datele seamănă cu al ministerului Finanţelor. Autorităţile avertizează însa că mesajul este o glumă cu iz de fraudă.
Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei de Direcţia Generală a Finanţelor Publice, domeniul de web al Ministerului este www.mfinante.gov.ro iar Serviciul de comunicare şi relaţii publice nu are atribuţii in domeniul rambursării de impozite şi taxe.  În urma investigaţiilor efectuate s-a constatat că IP-ul computerului de pe care s-a trimis acest e-mail nu face parte din cele aflate în dotarea Ministerului Finaţelor Publice. Specialiştii în domeniu atenţionează populaţia să nu dea curs acestor e-mail-uri şi să nu completeze formularul cu date de identificare sau financiare ale societăţilor cărora le sunt adresate.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.