Stelnica – cea mai sensibilă zonă de pe Dunăre

1

ministru varga

Feteşti-Stelnica este cea mai vulnerabilă zonă pe Dunăre, din România.
Ministrul Apelor şi Pădurilor a inspectat ieri liniile de apărare de-a lungul localităţilor riverane fluviului şi a constatat că digul de la Feteşti este ineficient, iar eroziunea malului la Stelnica este cât se poate de serioasă.
Lucia Varga a precizat în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţe că măsurile actuale pot doar aplana efectele viiturii din 16 iunie şi că se impun investiţii serioase de consolidare a digurilor şi malurilor:

audio Lucia VARGA
Pentru întărirea liniei de apărare a Feteştiului, Consiliul Judeţean Ialomiţa va aloca două miliarde de lei, iar pentru consolidarea digului Bentu, care protejează obiectivele economice din Balta Ialomiţei, Guvernul va acorda un sprijin financiar prin Ordonanţă de Urgenţă.
Preşedintele Silvian Ciupercă precizează că sprijinul financiar va fi acordat în regim de urgenţă:
audio Silvian CIUPERCA
Viitura de pe Dunăre va ajunge în Ialomiţa la 7 zile de la intrarea în ţară, în jurul datei de 24 iunie, când autorităţile judeţului vor da proba eficienţei măsurilor de siguranţă pe care le-au luat pentru prevenirea inundaţiilor, dar mai ales a pierderilor materiale şi de vieţi omeneşti.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

1 comentariu

Lăsați un mesaj