Tabara de traditii ialomitene

0

50 de tineri din judeţ au perticipat în perioada 3-9 septembrie la o tabăra tematică de valori şi tradiţii ialomiţene. Acţiunea a fost organizată de Direcţia pentru Tineret Ialomiţa, în parteneriat cu Primăriile localităţilor Urziceni, Făcăeni, Sudiţi, Bucu, Valea Ciorii şi Ciulniţa.

Timp de 6 zile, în Centrul de Agrement de la Amara, participanţii au avut parte de lecţii despre tradiţiile culturale autohtone şi au învaţat dansuri şi cântece populare tradiţionale ialomiţene.

Îndeletnicirile populare au fost completate cu activităţi de artă plastică, dublate de vizite la Muzeul Naţional al Agriculturii şi vizionarea unui program artistic susţinut de interpreţi de muzică populară ialomiţeni.

Prin tabară tematică de valori şi tradiţii s-a urmărit cultivarea în rândul tinerilor participanţi a sentimentului de apartenenţă la meleagurile ialomiţene şi de preţuire a valorilor culturale, prin cunoaşterea tradiţiilor locale.

Clementina Tudor

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.