Ţandăreiul se numără anul acesta printre cele 255 de localităţi incluse de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în proiectul E-vacanta

0

Proiectul, ajuns la cea de-a treia ediţie, este parte din programul „Economia bazată pe cunoaştere“ care se desfăşoară în perioada vacanţei de vară şi constă în organizarea în cadrul şcolilor a unor activităţi care implică utilizarea tehnologiilor informatice. Formatul de desfăşurare al acestora a fost transmis şcolilor participante, care pot opta pentru mai multe tematici. Elevii sunt invitaţi să-şi petreacă o parte din vacanţă în mod activ şi creativ, întrecându-se în concursuri, navigând pe Internet, intrând în legătură cu alţi copii şi alte şcoli, transformând o vacanţă obişnuită într-o e-vacanţă.
Această iniţiativă, care se adresează deopotrivă elevilor şi profesorilor are ca scop consolidarea deprinderilor de utilizare creativă a computerului, de comunicare, precum şi dezvoltarea de elemente de practică pedagogică modernă. În toamnă, şcolile vor transmite către MCTI un raport de proiect, incluzând activităţile derulate şi produsele care ilustrează evoluţia acestora, urmând ca în luna septembrie să se organizeze o expoziţie a celor mai reuşite proiecte.
Robert Viorel Dinca, Radio Campus

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.