31 octombrie este termenul limită pentru depunerea cererilor privind subvenţia la motorina utilizată la lucrările agricole din trimestrului III al anului.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură.
Beneficiarii ialomiţeni pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare depun cererile trimestriale de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate în trimestrul respectiv.
Fermierii din sectorul vegetal, odată cu cererea trimestrială de plată, transmit şi copia cererii unice pe suprafaţă sau documentul care atestă înscrierea în Registrul plantaţiilor viticole, având în vedere că verificarea suprafeţelor lucrate de fermieri se va face prin compararea datelor pe suprafeţele si grupele de culturi.
Beneficiarii care, prin înscrierea sau atestarea de date nereale pe documentele de decontare aferente ajutorului de stat, au încasat sume de la bugetul de stat în mod necuvenit nu mai beneficiază de ajutor pentru o perioadă de trei ani. Totodată, sumele reprezentând ajutor necuvenit se recuperează de la beneficiarii ajutorului de stat.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro