Trafic de arme la Slobozia

0

Un tânăr din Urziceni a fost prins în flagrant, când încerca să vândă două puşti. Măcârneanu Florin are 29 de ani şi a fost reţinut de poliţişti chiar când se pregătea să-i demonstreze unui potenţial cumpărător starea de funcţionare a două puşti de vânătoare.

În baza unei combinaţii informativ – operative, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.-Ialomiţa, poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în colaborare cu luptătorii Detaşamentului de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă, l-au urmărit pe bărbat circa o jumătate de zi.

Din Slobozia, cei doi, traficantul şi cumpărătorul, au mers într-o pădure de la marginea oraşului spre Ţăndărei, ca să testeze puştile. Acolo, poliţiştii l-au reţinut pe traficant, înainte ca tranzacţia, care includea şi 42 de cartuşe, să fie încheiată.

Tânărul de 29 de ani a declarat că a adus armele din Spania, special ca să le vândă contra sumei de 800 de euro. Acesta era deja cercetat anterior, într-o cauză similară. Poliţia precizează că, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, contrabandă calificată şi uz de armă letală, fără drept, sunt infracţiunile pentru care  traficantul din Urziceni a fost trimis în judecată.

Elena Oancea

Lăsați un mesaj