Trei tentative de furt au fost surprinse şi oprite de către poliţiştii locali din Slobozia, în ultimele zile.
Deşi activitatea infracţională s-a menţinut scăzută la nivelul municipiului reşedinţă, au existat şi cazuri unde a fost nevoie de intervenţia oamenilor legii pentru a stopa anumite fapte săvârşite cu intenţia de furt şi distrugere. Doi indivizi au încercat în zile diferite să fure din magazinele din Slobozia mai multe obiecte şi articole, iar un cetăţean s-a gândit să sustragă un gard de împrejmuire din cartierul Bora.
Perioada sărbătorilor pascale determină o uşoară creştere a numărului de infracţiuni, însă patrulele de poliţie locală sau chiar mixte se vor intensifica pentru a spori siguranţa cetăţenilor şi bunurilor acestora.
Locuitorii sunt încurajaţi să apeleze numărul de urgenţă 112 sau cel al poliţiei locale, 0243.955, pentru a semnala fapte cu caracter infracţional sau persoane dubioase ce dau târcoale magazinelor, autoturismelor sau locuinţelor.
Alexandra Alexe, www.radiocampus.ro