“Trenul fara naş”

0

În trei zile, poliţiştii au depistat pe magistrala Bucureşti-Feteşti-Cernavodă- Medgidia-Constanţa-Mangalia, nici mai mult- nici mai puţin de 172 de călători frauduloşi.

Săptămâna trecută, echipele de control au patrulat în gările CFR de pe ruta Bucureşti-Litoral, dar au mers şi în secţiile feroviare adiacente pentru a prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, a cerşetoriei şi comerţului ambulant, călătoriei frauduloase şi actelor de degradare ori distrugere a inventarului vagoanelor de clasă.

În total, au fost efectuate 86 de controale şi executate 367 de patrulări, din care 198 în trenurile de călători, respectiv 169 în staţii şi triaje. Totodată, poliţiştii au legitimat 270 de persoane, dintre care 172 călătoreau fraudulos. Valoarea suprataxelor aplicate de poliţişti a fost de 2.033 lei.

Cu prilejul controalelor efectuate, au fost depistate cinci persoane fară adăpost, doi minori şi două persoane date în urmărire, fiind constatate şapte infracţiuni de natură economică şi judiciară.

Poliţiştii au amendat 43 de cetăţeni pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, alţi 13 pentru comerţ ilicit, iar în 7 cazuri s-a constatat nerespectarea normelor privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. Pentru acestea, valoarea totală a amenzilor a fost de 18.870 de lei, iar valoarea bunurilor ridicate în vederea confiscării, de 358 lei.

Clementina Tudor

Lăsați un mesaj